ALBASAT
Fără categorie

(video/foto) Polonia-model de succes pentru Republica Moldova

Cazul polonez este un model de succes: Polonia este vedeta regiunii în materie de absorbţie a fondurilor europene. O divizare administrativă care oferă regiunilor autonomie, oameni bine pregătiţi – acestea sunt elementele esenţiale care contribuie la acest succes. Ministrul polonez al dezvoltării regionale, Jerzy Kwiecinski  spune că Polonia a utilizat eficient banii europeni, iar acest rezultat se reflectă în creşterea economică.

 Succesul polonez se traduce prin sute de km  de cale ferată, autostrăzi şi investiţii masive în educaţie, IT, sănătate, conform ministrului Dezvoltării Regionale din Polonia.

Împărţirea teritorială a Poloniei, care a intrat în vigoare în ianuarie 1999, se bazează pe un nou model, cu trei niveluri: comună (gmina), districtul (powiat) şi voievodatul (województwo), care funcţionează pe principiile descentralizării şi auto-guvernarii. Comunele şi districtele reprezintă unităţi de guvernare locală, iar statutul voievodatelor este acela de unitate de conducere, responsabilă de executarea politicii regionale, fiind unitatea de înalt nivel teritorial cu o guvernare mixtă între guvernul central şi auto-guvernare. Polonia are deci 16 regiuni care au putere, comparabile cu regiunile autonome din Spania sau Italia. Acestea au un parlament local, „sejmik”, şi un consiliu executiv condus de un preşedinte „marszałek”. Regiunile colectează anumite impozite, atât de la persoane fizice cât şi de la întreprinzătorii privaţi.

Majoritatea fondurilor concepute pentru a dezvolta zonele regionale, adică, banii UE pentru drumuri, spitale, educaţie, sunt sub managementul autorităţilor regionale. Aceste autorităţi negociază direct cu Comisia Europeană. Ministerul Dezvoltării Regionale participa la aceste discuţii, dar nu le dictează regiunilor ce să facă.

Succesul Poloniei nu e întâmplător. Oamenii care se ocupă de atragerea fondurilor europene au fost şcoliţi la Bruxelles, cu mult înainte de integrarea europeană a Poloniei. Apoi, au participat la o serie de cursuri în ţară.

 

Related posts

Cursul valutar oficial la 17.02.2025

AlbasatTV, Nisporeni

 Jurnalul unui Nisporenean: Cum orașul Nisporeni se schimbă pas cu pas

AlbasatTV, Nisporeni

Proiecte europene la Nisporeni: Discuții cu președintele Parlamentului și autoritățile locale (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Jurnalul unui Nisporenean: Cum s-a schimbat viața în orașul meu

AlbasatTV, Nisporeni

Despăgubiri RCA pentru prejudicii de sănătate. Cum să îți revendici drepturile după un accident rutier

AlbasatTV, Nisporeni

Deputații independenți au avut cele mai multe absențe în sesiunea de toamnă

AlbasatTV, Nisporeni

Cum au fost selectate gospodăriile pentru instalarea contoarelor inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 15.02.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Grosu a discutat cu locuitorii din Marinici și Heleșteni despre viitorul comunității

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalul Raional Nisporeni, lăudat de Igor Grosu pentru inițiativele de reducere a consumului de energie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment