Ucraina, Georgia și Moldova. Trei țări vecine diferite ca teritoriu și populație, fiecare având propriile tradiții și cultură, dar cu un numitor puternic ce le unește – vinul. Bineînțeles, istoria și caracteristicile celor trei licori sunt diferite. Prima este aspră, trăgându-și „obârșia” din lanțul de munți Likhi, încă dinainte de adoptarea creștinismului. A doua este de un roșu intens, salvat de pe ultimul vlăstar de viță de vie. Iar cea de-a treia abia începe să-și ia avânt, deși își are originea încă de pe timpul dacilor. Aceste țări și-au ocrotit viile și pământurile timp de sute de ani. Și chiar dacă războaiele nu au putut fi evitate, vinificatorii, deseori, pierzându-și terenurile cu tot cu plantațiile de viță de vie, în pofida tuturor obstacolelor, tradiția producerii vinului pe aceste teritorii nu a fost distrusă. Dimpotrivă, ea a rămas să dăinuie ca o dovadă a renașterii vieții.
Ucraina
Când ne gândim la băuturile tradiționale ale ucrainenilor, primul lucru care ne vine în gând este miedul, țuica și… alcoolul de contrabandă. Și doar atunci când ne amintim de cântecele ucrainene înțelegem că mai există în istoria acestui popor o băutură ce a fost pe nedrept uitată – vinul. Aceasta, pentru că Ucraina, din păcate, nu este asociată cu licoarea lui Bachus. Poate că, într-adevăr, țara nu are asemenea podgorii precum Franța sau Spania și mai e departe de plantațiile viticole din Chile sau Argentina, dar Ucraina întrunește o serie de caracteristici distinctive proprii și se poate lăuda cu o gamă unică de arome de băuturi.
Conform unei convingeri care nu se mai știe de cine a fost lansată, dar care este bine încetățenită în conștiința publică, soiurile cunoscute la nivel mondial, care se cultivă în țările faimoase pentru producția de vinuri, nu se pot aclimatiza în Ucraina. Experții neagă însă acest lucru. S-a constatat că, dimpotrivă, clima din Crimeea și cea din regiunea Odesa sunt unice pentru toate soiurile, deoarece pământul, umiditatea și soarele de aici îi conferă vinului un gust special. Astfel, de secole, în aceste regiuni se cultivă cele mai cunoscute soiuri de viță de vie.
Potrivit experților, pe teritoriul Ucrainei crește vița de vie euro-asiatică; aceasta, la rândul său, este divizată în trei grupuri ecologice și geografice: soiurile vest-europene (Aligote, Pinot, Riesling, Traminer, Cabernet Sauvignon, Mourvedre, Merlot); soiurile din bazinul Mării Negre (Rkatsiteli, Saperavi, Mtsvane, Tsolikouri, Aleksandrouli, Plavay, Furmint) și soiurile orientale (Terbash, Kara Uzum, Bayan Shirei, Tavkveri, Husayn, Taurus, Muscat și Kishmish). Toate aceste soiuri au fost, în mare parte, aduse în țară în secolele XIX și XX. Unele dintre ele s-au aclimatizat foarte bine, pe când altele, într-adevăr, a trebuit să fie înlocuite. Dar istoria vinului ucrainean a început cu mult înainte de secolul XIX.
Potrivit unei legende, cei care au învățat lumea să facă vin sunt georgienii. Pentru început ei și-au împărtășit cunoștințele cu grecii, care apoi le-au transmis experiența vinificației italienilor, iar aceștia, la rândul lor, i-au învățat secretele vinului bun pe vecinii lor francezi. Tehnologia s-a răspândit prin războaie și prin migrație. Descoperirile arheologice și istoriile transmise în timp indică asupra faptului că grecii au adus vinul în Crimeea și i-au învățat pe localnici să-l facă. Așadar, în peninsulă vinul există de peste 2000 de ani. Multe soiuri de viță de vie provin din butașii aduși de pe coasta Eladei, adică din Grecia.
Ruinele orașului Hersones din Taurida, Crimeea. Foto: Dmitry A. Mottl
Coloniile grecești au început să apară în Crimeea în secolul VI î.Hr. Astfel, soiurile autohtone de struguri pot fi asociate cu dezvoltarea unor orașe precum Kefesia, Ekim Kara, Sary Pandas, Kok Pandas, Kokour. În Crimeea vinul era produs nu doar pentru consum, dar și pentru comerț. Dovadă și descoperirea făcută în 1794 de către antropologul olandez Eugene Dubois – o inscripție pe o placă de piatră găsită printre ruinele orașului Hersones din Taurida, ce datează cu secolul IV î.Hr. și pe care sunt enumerate realizările unei personalități locale, Agasiklet. În special, se menționează că „poporul dedică acest monument lui Agasiklet, care a contribuit la dezvoltarea vinului și a comerțului cu vin în sate”.
Eugene Dubois
În acele timpuri, în Crimeea curgeau râuri de vin. El se consuma nu doar la petreceri și la mesele obișnuite de peste zi, dar și în scopuri medicinale. Grecii le-au transmis localnicilor experiența de cultivare a strugurilor și tehnologia de producere, iar odată cu aceasta au încercat să le insufle și cultura consumului de vin. Se pare, însă, că nu prea le-a reușit acest lucru. Altminteri, cum să explici expresia „a bea ca un scit”, care s-a păstrat din timpuri străvechi până în zilele noastre și care se referă la cei care consumă cantități mari de vin, nediluat cu apă?.. Totuși, acea epocă „de aur” a vinificației pe peninsula Crimeea a trecut.
Viticultura s-a dezvoltat, un timp, și după ce coloniile grecești au devenit parte a Imperiului Roman. Însă agricultorii nu o dată și-au pierdut avuțiile în urma incursiunilor triburilor nomade, în secolul IV, motiv din care viile trebuiau refăcute de la zero. Atacurile numeroase și permanente ale hunilor pe peninsula Crimeea și războaiele cu ostrogoții au condus la pieirea orașelor vechi. Iar după intrarea acestui teritoriu în componența kaganatului hazar, în secolul VII, viticultura nici nu a degradat, dar nici nu s-a dezvoltat. Totodată, tocmai datorită kaganatului hazar, vinul din Crimeea a început să-și facă drum în lume.
Există dovezi istorice precum că vinul – care era păstrat, după tradiție greacă, în amfore – era dus la hazarii nomazi, în localitățile îndepărtate din silvostepa din Europa de Est și în pădurile din bazinul râului Volga, unde era schimbat pe animale domestice, miere și blănuri. La fel, în semn de armistițiu, hazarii ofereau vinul din Crimeea drept cadoul cel mai de preț… Însă ulterior Crimeea a devenit otomană și, pentru o perioadă îndelungată de timp, oamenii de aici au uitat despre producerea vinului. Din fericire, însă, turcii otomani nu au distrus viile, pe care locuitorii au continuat să le îngrijească și cultive cu sfințenie.
Acei care doreau să se stabilească cu traiul în Crimeea ca să se ocupe de cultivarea viței de vie primeau, conform unui decret al Țarului, mari moșii și terenuri. La începutul secolului XIX, în Ucraina erau circa 8500 de hectare de vii, care aparțineau în mare parte proprietarilor de pământ și antreprenorilor timpului. Și acest lucru nu este surprinzător, deoarece pe-atunci oamenii de știință au aflat că pământul ucrainean este unic pentru cultivarea viței de vie și că nu doar peninsula Crimeea este deosebită în acest sens, dar și regiunile Odesa și Herson.
Fără îndoială, pe timpul lui Golițîn și Trubețkoi vinul ucrainean a cunoscut o adevărată epocă de aur. Dar a venit Primul Război Mondial, care a schimbat totul. Marea confruntare a adus devastare, iar mai târziu – și ocupație bolșevică. Tocmai acest lucru a cauzat distrugerea în masă a viilor. Astfel, către anul 1919, în Ucraina (împreună cu Crimeea) se păstraseră doar 13.000 de hectare de viță de vie. În Transcarpatia, după Primul Război Mondial, erau mai puțin de 3000 de hectare. Către anii 1920-1930 suprafața ocupată de vii a crescut până la 4500 de hectare, de pe care anual se culegeau circa 20.000-30.000 de tone de struguri.
Și mai multe vii au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar peste câteva decenii, după refacerea și stabilizarea Uniunii Sovietice, când vinul a devenit o băutură pentru mase și nimănui nu-i mai păsa de calitatea și noblețea sa, statul a decis să lupte cu… alcoolismul. Se întâmpla la 18 mai 1985. Însă lupta declanșată atunci a vizat nu cauzele, ci comercializarea alcoolului. Atunci, cu permisiunea lui Mihail Gorbaciov, singurul și ultimul președinte al URSS, în Crimeea și în regiunea Odesa au fost distruse terenuri vaste de viță de vie – circa 60.000 de hectare. Doar vinăriile izolate au reușit să scape de masacru. Una dintre acestea a fost vestita vinărie „Massandra” din Crimeea.
Apoi a venit perioada dură a anilor 1990, când fiecare se gândea la supraviețuire și mai puțin la un vin bun. De aceea, în magazinele din Ucraina a apărut vinul de casă, așa-numitul „șmurdiak”, ale cărui origine și calitate erau dubioase și care se vindea cu doar trei karbovanți pe litru.
Totuși, treptat, calitatea vinului ucrainean a început să crească. Și doar recent – acum 10-15 ani, spun experții – ucrainenii au început să vorbească despre cultura consumului de vin. Mai mult, ei chiar au renunțat la vinurile demidulci în favoarea vinurilor seci nobile. Dar iarăși a venit o nenorocire. În primăvara lui 2014 peninsula Crimeea a fost anexată de Federația Rusă.
Și chiar dacă unele fabrici au reușit să-și mute producția în Ucraina continentală, viile oricum au rămas în Crimeea. Astfel, Ucraina a pierdut circa o jumătate din podgoriile sale. Iar Rusia, recent, a scos la vânzare „Novîi Svit”, cea mai veche vinărie din Ucraina, fondată de cneazul Lev Golițîn în 1878.
Capturarea Crimeii a rezultat în pierderea de către Ucraina nu doar a profitului net de pe urma vânzării vinului, dar și a unei avantajoase piețe de desfacere – Federația Rusă. Bunăoară, înainte de anexarea peninsulei, Ucraina exporta în Rusia circa 60% din volumul total al vinului produs, pe când astăzi cifra de export abia de atinge o jumătate de procent. Piața estică era avantajoasă, deoarece cumpărătorii nu erau prea exigenți, iar prețul era atractiv pentru ei. Iar pentru a aduce vinul ucrainean pe piața europeană și a o cuceri acum este nevoie de a schimba calitatea produsului și modalitatea de producere. Înainte de toate, spun experții în viticultură, trebuie să extindem spațiul ocupat de plantațiile de vii în Ucraina. Căci, dacă ar fi să comparăm acest sector al agriculturii cu, bunăoară, cultivarea cerealelor, primul este mult mai profitabil și avantajos, din mai multe puncte de vedere. De exemplu, un hectar de viță de vie implică de 14 ori mai multe locuri de muncă, decât un hectar de cereale. Însă ar trebui să fie sprijinită producerea nu în masă, ci în mici vinării-chateaux (castel – n.a.), adică dezvoltarea vinăriilor bazate pe terroir. În acest fel pot fi create vinuri exclusive, atât de prețuite peste hotare și cu care țara ar putea concura cu succes pe piața mondială.
Ministerul Politicii Agrare al Ucrainei cu siguranță cunoaște acest lucru, dar este nevoie și de susținerea parlamentarilor ucraineni. Întâi și întâi, aceasta ține de reducerea taxelor pentru asemenea întreprinderi mici. Iată cum se motivează acest lucru: dacă ești proprietarului unui gigant producător de vinuri, plătești 50 de copeici (0,02 dolari) taxă pe fiecare sticlă. Este o sumă mică pentru asemenea fabrici. Însă proprietarul unei vinării mici, ce are o producție anuală mult mai mică, va trebui să plătească 50 de hrivne (1,9 dolari) pe fiecare sticlă – o sumă foarte mare pentru el.
Prin urmare, pentru a putea crea vinării bazate pe terroir, este necesar de a ajusta legislația și cerințele respective stabilite de stat. Proiectul de lege care va ușura viața producătorilor de vin din Ucraina a fost deja aprobat de Cabinetul de miniștri de la Kiev, a fost înregistrat în Radă și așteaptă să fie examinat, dar autorii lui nu garantează că aprobarea sa va fi rapidă și fără probleme. Dacă, totuși, această lege va fi adoptată, Ucraina va avea șansa de a mări numărul vinăriilor de familie (astăzi acestea sunt doar patru la număr, comparativ cu 40.000 în Franța, bunăoară…).
Încă o lacună a sectorului de vinificație din Ucraina constă în proasta promovare a produsului. De exemplu, anul trecut, Ucraina a produs 100 de milioane de litri de vin și doar 4% din ele au mers la export. Este o situație demnă de milă și cifrele vorbesc de la sine despre pierderile suferite de producători. Motivul acestei lipse de popularitate a vinului ucrainean în lume nu este calitatea lui, ci faptul că el nu este cunoscut. Vodca și lichiorul, de regulă, sunt promovate în străinătate, nu și vinul însă. Consumatorii din Europa de Est sau de Vest, dar și cei din țările vecine, nu cunosc aproape nimic despre vinurile ucrainene, chiar dacă vinificatorii profesioniști sunt ceva mai informați. Dar și ei se întreabă de ce fabricile și mărcile individuale de vin din Ucraina nu sunt promovate…
Georgia
Georgia este chiar țara de unde a pornit istoria vinificației și, pe bună dreptate, poate fi numită „leagănul vinului”… Și aceasta nu este, pur și simplu, o legendă frumoasă – o arată dovezile științifice. Anul trecut, arheologii au descoperit noi amfore și rămășițe de vase de ceramică, în care fusese păstrat vinul. Studiile au demonstrat că această veselă are peste 8000 de ani. De facto, este cel mai vechi monument istoric al vinificației, descoperit vreodată. Dacă aveți vreun dubiu în acest sens, cu certitudine, el ar dispărea dacă ați întreprinde măcar o vizită în Georgia unde, fără exagerare, aproape fiecare locuitor știe să facă vin de casă. Ați putea spune că este tributul plătit tradiției, pe care georgienii o au în gene și de care au avut grijă timp de secole, păstrând-o și transmițând-o prin generații.
In actualele sale hotare, Georgia s-a format ca stat sub conducerea regelui Parnavaz, în jurul anilor 300 î.Hr.. Parnavaz a fost primul cârmuitor ce a unit micile principate și a creat o mare putere. De fapt, în acea vreme, țara se numea Iberia, după care a purtat numele de Kartli. Cea mai mare parte a țării era situată în bazinul râului Kura. Acum Kartli este o regiune administrativă situată între văile Gori și Muhran, unde clima este temperată, iernile sunt calde, iar vara – toridă și uscată. Deși precipitațiile sunt foarte puține, regiunea este, totuși, cea mai benefică pentru creșterea strugurilor de masă. Tocmai în această regiune este produsă materia primă pentru vinuri și coniacurile din struguri.
În prezent, aici nu sunt fabricate vinuri industriale, dar funcționează multe vinării bazate pe terroir, care pot concura cu cele mai renumite întreprinderi din Franța, bunăoară. Una dintre cele mai vechi vinării de acest gen este „Chateau Mukhrani”.
Kartli, ca și toată Georgia, a fost dintotdeauna un tărâm ademenitor. Deoarece țara este situată pe faimosul Drum al Mătăsii, pe acest teritoriu mereu s-au dat lupte. În anul 735, renumitul comandant, viitorul calif, Marwan ibn Muhammad a cucerit și și-a supus orașul Tbilisi. Pe teritoriul Georgiei de astăzi a fost creat Emiratul Tbilisi, iar Georgia și-a pierdut libertatea pentru 386 de ani. Împreună cu aceasta, țara a pierdut și zeci de hectare de vii, musulmanilor fiindu-le străină viticultura.
Există o legendă care spune că Marwan ibn Muhammad a ordonat distrugerea tuturor plantațiilor de viță de vie, pentru ca soldații georgieni să nu poată bea vin și să nu se transforme în lupi. Astfel, și în Georgia de astăzi mai este răspândită tradiția ca, înainte de orice luptă, tuturor oștenilor georgieni să li se toarne vin pentru putere și curaj, ca aceștia să devină neînfricați ca lupii.
Abia în secolul XI, după venirea la tron a regelui David Constructorul și restabilirea independenței Georgiei, țăranii au început să-și refacă viile la nivelul plantațiilor existente înainte de Emiratul Tbilisi. În plus, sub conducerea lui David, teritoriul Georgiei s-a extins. Astfel, în 1104, el a anexat Regatul Kakheti, un teritoriu ce s-a dovedit foarte bun pentru vinificație, unde și astăzi sunt crescuți 2/3 din toți strugurii georgieni. În general, poalele Munților Caucaz sunt renumite pentru clima și solul lor unice. Aici este locul unde se cultivă vestitul soi de struguri Saperavi. Localnicii spun că vinul din acest soi are capacități tămăduitoare, iar majoritatea oamenilor din regiune, care ajung până la adânci bătrânețe, își explică longevitatea prin faptul că „beau Saperavi”.
În Kakheti, vinul se produce după o metodă antică. Prin aceste părți, el este presat cu picioarele în cisterne speciale, iar sucul de struguri se scurge într-un vas oval de ceramică, numit kvevri și care se face și astăzi după tehnologia antică – din lut calcaros, la care se adaugă metale neferoase (aur, argint și cupru). Calcarul, intrând în reacție cu vinul, întărește pereții kvevri și are și o funcție antiseptică. Acest vas este apoi îngropat în pământ. Vinul turnat în kvevri fermentează timp de circa trei-patru luni, perioadă în care vinificatorii trebuie să-l mestece la fiecare patru ore. Acest vin are gustul și proprietățile organoleptice unice, iar tradiția georgiană de producere a vinului a fost recent recunoscută de către UNESCO drept patrimoniu cultural imaterial semnificativ.
Dar Kakheti nu a fost întotdeauna dedicată acestei îndeletniciri îndrăgite. Pe parcursul a cinci secole, locuitorii de la poalele munților au fost nevoiți să se apere de cotropitori. De la începutul secolului XV până la mijlocul secolului XVIII, oamenii de aici au trebuit să facă față incursiunilor persistente ale iranienilor și turcilor, care încercau să cotropească teritoriul. Date fiind tradițiile musulmanilor, bineînțeles că viile și vinul nu erau lăsate intacte. Există o legendă, potrivit căreia, în una dintre aceste incursiuni, toate viile au fost distruse și podgoriile au fost arse. Iar când unul dintre agricultori a venit și a plâns de durere la văzul lăstarilor distruși, de la lacrimii lui vinul a reînviat…
În general, în Georgia nu există regiuni în care să nu fie practicată viticultură. Doar că în unele părți ale țării această îndeletnicire are o tradiție de mii de ani, pe când în altele – de doar câteva secole. De exemplu, a doua după importanță regiune vinificatoare din țară este Imereti, cu centrul administrativ în orașul Kutaisi. Aici se produc 80% din toate vinurile spumante din Georgia.
La fel de importantă este zona de pe coasta Mării Negre – Ajaria, Guria, Samegrelo și Abhazia. În toate aceste regiuni, aflate la altitudinea de 500 de metri deasupra nivelului mării, clima este subtropicală umedă. Aici s-a născut Ojaleshi, cel mai cunoscut vin din Samegrelo, ale cărui gust și calități pot fi comparate cu cele ale vinurilor din Burgundia. În Abhazia, vinurile se produceau până în anul 1992, însă, după anexarea ei de către Federația Rusă și crearea, pe acest teritoriu, a unei republici autoproclamate nerecunoscute, producerea vinului georgian a încetat aici. Până atunci, aici se făcea vin din strugurii de soiuri Avasirkhava, Kachichi și Chkhaveri, care rezultau într-o licoare demidulce naturală.
Pe lângă pierderea Abhaziei în 1992-1993, în 2008 Georgia a pierdut și o parte importantă a Osetiei de Sud. În urma intervenției Federației Ruse, și în Osetia de Sud a fost creată o republică autoproclamată și nerecunoscută. Însă pe aceste pământuri au fost puține vii… Războiul din 2008 a fost precedat de un conflict economic. Și anume, în anul 2006, Rusia a impus un embargo asupra vinului georgian. Drept urmare, georgienii au pierdut cea mai mare piață de desfacere a vinurilor pe care le produceau, căci aproape 80% din ele era exportată în Rusia. Acest lucru a afectat puternic economia micii țări caucaziene. Însă confuzia și devastarea au durat doar doi ani. În acest răstimp, țara a lansat și a realizat reforme, a făcut modificări în legislație și a îmbunătățit calitatea vinurilor sale.
În Georgia a fost creată Agenția Națională a Vinului și o Cameră de degustare, ambele structuri fiind preocupate de controlul calității produselor vinicole fabricate. Într-o cameră mică, experții – care au învățat în Franța sau în Spania – studiau de o manieră „anonimă” caracteristicile gustului diferitelor vinuri.
Această cameră încă mai funcționează. Ea se află la Tbilisi și aici sunt trimise mostre ale tuturor vinurilor din țară. Dacă gustul și aspectul exterior al vinului corespunde indicatorilor necesari, acestuia i se face o evaluare corespunzătoare și el este trimis la un laborator, unde este verificată compoziția lui chimică. Și doar după aceasta vinificatorul va putea procura o licență pentru vânzarea lui peste hotare…
Apropo, pentru a controla calitatea vinurilor, statul a mai elaborat un mecanism. Și anume, toamna, fiecare proprietar de plantații de viță de vie trebuie să comunice Agenției guvernamentale câte kilograme de struguri au fost culese. Aceste date permit să fi aplicat controlul asupra vânzărilor de vin și să prevină contrafacerea acestuia sau producerea lui din substanțe speciale.
Astfel, în doar șapte ani, vinul georgian a atins un nivel de calitate complet diferit și net superior vremurilor de odinioară. În plus, în 2007-2008, au fost create mai multe agenții de publicitate menite să popularizeze acest produs. Astăzi el este promovat nu doar pe piața internă, dar și peste hotarele țării, iar Georgia este văzută că un stat având succes economic în acest sens. A fost organizat exportul nu doar de vinuri, dar și de ape minerale, fructe, produse lactate, iar de curând și de resurse energetice, chiar dacă într-un volum mai mic. Este adevărat că, în primi cinci ani, pierderea Osetiei de Sud și a Abhaziei a avut un impact negativ major asupra economiei georgiene, dar acum acesta este aproape nesemnificativ, deoarece țara s-a întărit din punct de vedere economic, cultural și politic, în comparație cu cele două republici autoproclamate.
Moldova
Un bine-cunoscut blogger rus, care a vizitat recent Moldova, a spus că „pentru această țară vinul este ca petrolul pentru Rusia”. Și el are dreptate, având în vedere faptul că 4,2% din PIB-ul Republicii Moldova vin tocmai din sectorul vitivinicol. În plus, acest produs reprezintă 7,5% din volumul total de export al țării. Moldova produce până la 15 milioane de decalitri de vin pe an – un volum enorm pentru o țară atât de mică. Dar acestea nu sunt singurele cifre-record, legate de vin și de struguri în Republica Moldova. În această țară, densitatea viilor plantate este cea mai mare din lume. Podgoriile se întind pe o suprafață de 147.000 de hectare. Desigur, majoritatea acestui pământ este deținută de firme comerciale, dar aproape fiecare agricultor are o mică vie și produce propriul vin.
Istoria vinului, ca și istoria acestei țări, a început cu mult mai devreme. Moldovenii ne asigură: dacă vă veți pune în funcțiune imaginația, veți vedea că teritoriul țării seamănă cu un strugure. Ei povestesc și o legendă despre un voievod care a plecat la vânătoare însoțit de un mare alai și de cățeaua sa, care se numea Molda. Au tot mers câteva zile, până când întreaga procesiune s-a rătăcit în pădurea deasă. Voievodul și suita sa au hoinărit mult timp și erau istoviți de sete. Dar i-a salvat cățeaua, care a dat de un râu. Voievodul s-a odihnit pe malul acestuia, și-a potolit foamea și setea cu strugurii de viță de vie sălbatică ce creșteau acolo, după care a decis să fondeze aici o țară, pe care să o numească în cinstea cățelei care l-a salvat pe el și pe cei care îl însoțeau…
În realitate, istoria este puțin alta. La originile țării au stat vestiții daci. Prima mențiune despre Moldova datează cu anii 44-70 î.Hr., când în jurul teritoriului de astăzi al țării a fost creat un regat. Dacia era cunoscută și în Imperiul Roman datorită pământurilor sale fertile și pădurilor bogate. Descoperirile arheologice indică asupra faptului că încă dacii au început să producă vin pe acest teritoriu. Băutură ce nu avea egal, fiind amintită și de Homer în poemul său „Iliada” – în unul din versuri se spune că „soldații greci au mers în Dacia în căutare de vin”.
Când pe pământurile moldovenești au poposit grecii, ei au îmbunătățit procesul de producere a vinului. În special, ei i-au învățat de daci să stoarcă strugurii cu ajutorul unei prese (metodă pe care multe familii o folosesc și astăzi).
Dar cum grecii i-au învățat pe daci să facă vin, dacii le-au arătat coloniștilor modul lor special de păstrare a băuturii. Acesta nu era de prea mare folos în Grecia, unde clima este mai caldă, dar se folosea cu succes în Moldova: dacii lăsau strugurii până la primul ger și astfel bobițele se păstrau prin îngheț. Probabil, de aici a pornit metoda de producere a vinului care astăzi se numește „ice wine”.
Și teritoriul Moldovei de astăzi a fost foarte atractiv pentru țările vecine. De aceea, și aici aveau loc războaie și se distrugeau pământurile. Aproximativ în anul 105, în timpul domniei regelui Decebal, legiunile romane au atacat Dacia și au cucerit-o. Regele dac s-a sinucis. Romanii nu au schimbat însă tradițiile și cultura dacilor; de fapt, țara a fost o resursă profitabilă pentru imperiu, și anume, de aici se exportau pentru comerț cantități mari de vinuri și de cereale.
Cultura antică și populația locală rămasă au fost asimilate în Evul Mediu, când aceste pământuri au început să fie populate de slavi. Anume în această perioadă Moldova s-a format ca stat. În secolele X și XI, populația din acest teritoriu a continuat să crească, când de-a lungul râului Nistru au început să se stabilească brodnicii – slavii ce au scăpat de opresiunea boierilor de pe pământurile cnejilor de Galicia și Kiev. În secolele XI-XIII, de-a lungul cursului inferior al Dunării, era un stat, numit Țara Berladnicilor, cu centrul în orașul Berlad (astăzi Bârlad, România).
Ștefan cel Mare a consolidat statul, hotarele și economia Moldovei în secolul XV. Acest domnitor a înțeles că cea mai mare bogăție a țării sunt viile și că era nevoie de investiții, pentru ca apoi să se obțină profit. El este cel care a introdus funcția de paharnic la palat, ale cărui sarcini constau în supravegherea producătorilor de vinuri din țară, în îmbunătățirea calității acestei băuturi și în inventarea metodelor de cultivare și de păstrare a viilor. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, pe teritoriul Moldovei au fost introduse noi soiuri de viță de vie.
Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău
Însă, chiar dacă în Moldova situația plantațiilor de viță de vie nu s-a schimbat la fel de dramatic precum în Ucraina sau în Georgia, nici aici nu a fost totul calm. Imperiul Otoman, care și-a propus să cucerească pământurile domnitorilor moldoveni, a încercat să distrugă viile, dar nu i-a reușit. Potrivit unei legende, strugurii chiar i-au salvat pe luptătorii moldoveni de o înfrângere. Soldații se baricadaseră într-o cetate, fiind înconjurați de otomani. Proviziile se terminau și ei nu mai aveau putere pentru a apăra orașul. Dar apărătorii au fost salvați de un stol de berze, care au adus în cioc struguri, datorită cărora soldații s-a întărit și au reușit să se apere de dușman și să salveze țara. De aceea, și în prezent, simbolul viticulturii și vinificației în Moldova este o barză cu aripile desfăcute.
Însă incursiunile otomanilor și distrugerea podgoriilor nu au fost cea mai mare tragedie pentru vinificația din Moldova. Unii istorici ai viei și vinului spun că istoria țării lor are o pagină aparte, ce îi revine perioadei în care Basarabia (o parte a Moldovei) s-a aflat sub cârmuirea Imperiului Rus, ce a anexat-o în 1812.
Atunci, cele mai fertile pământuri au fost oferite nobilimii ruse, care și-a ridicat aici „moșii de vin”. Însă în această istorie sunt și aspecte pozitive, căci, pentru a îmbunătăți modul de producere a vinului, au fost invitat profesioniști din Franța.
Aceștia, la rândul lor, au conchis că Moldova este ea însăși ca o mică Franța, deoarece teritoriul se află la latitudinea la care pot fi produse cele mai bune vinuri franceze. În acea perioadă, vinificația moldovenească a evoluat și s-a schimbat atât de mult, încât la o expoziție internațională de la Paris vinul numit „Negru de Purcari”, din soiul de struguri autohton, a obținut distincția cea mai mare. Vinificatorii imperiali chiar au creat micro-zone speciale pentru cultivarea soiurilor de struguri deosebite, care mai există și astăzi. În special, soiul Purcari se cultivă în mare parte în regiunea geografică Ștefan-Vodă, soiurile Codru și Feteasca – în regiunea Bălți, iar alte soiuri roșii – în regiunea Valul lui Traian.
Desigur, vinificația a suferit în timpul revoluțiilor și al războaielor. Dar vinul moldovenesc s-a dezvoltat cel mai mult în perioada sovietică, în special, la sfârșitul anilor 1970. Atunci, potențialul industrial al sectorului era enorm. Potrivit datelor statistice, fiecare a doua sticlă consumată în URSS provenea din Moldova. Ultima mare lovitură pentru viile din Moldova a venit pe timpul lui Gorbaciov. În lupta cu alcoolismul el, ca și în Ucraina, a ordonat distrugerea tuturor viilor. Anume atunci, în anii 1980, țara a pierdut majoritatea viilor sale.
În perioada sovietică, în Moldova au fost construite cele mai mari galerii subterane pentru păstrarea vinului. Una dintre acestea, „Mileștii Mici”, a fost inclusă în Cartea recordurilor „Guiness” ca fiind subsolul cu cea mai mare colecție de vinuri din lume. Iar la „Cricova”, o fostă mină de calcar a fost transformată într-un oraș subteran, cu străzile și cartierele proprii.
Și Republica Moldova a supraviețuit embargoului impus de Rusia în 2006. Situația s-a dezvoltat după scenariul din Georgia: calitatea vinului din țară s-a îmbunătățit și vinurile au pătruns pe câteva dintre piețele cele mai exigente, fapt ce i-a permis țării să vândă produse mai scumpe și mai rafinate. Și apoi au fost descoperite alte piețe de desfacere… Astăzi, Republica Moldova livrează vinuri în țările CSI, ceea ce constituie 68% din exportul total de vinuri moldovenești. Cei mai mari consumatori de vinuri din Moldova sunt țări precum Kazahstan, Ucraina și Belarus. Însă după scoaterea embargoului în 2016, Rusia a revenit pe primul loc în ceea ce privește volumul consumului de vinuri. În Occident, cei mai mari cumpărători ai vinurilor din Moldova sunt Polonia, Cehia și România.
