ALBASAT
Societate

Viorel Morari, pus sub învinuire. Procurorii cer 30 de zile de arest

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, reținut la sfârșitul săptămânii trecute, a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, după care a fost audiat în această calitate. De asemenea, a fost înaintat și demersul pentru plasarea lui Viorel Morari în arest pentru 30 de zile, iar examinarea lui urmează să aibă loc astăzi, 13 ianuarie, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menționează că sâmbătă a avut loc examinarea cererilor lui Viorel Morari de recuzare a procurorilor Renata Anici, Vladislav Căruceru, Carolina Vidrașcu, membri ai grupului care exercită urmărirea penală în această cauză. Procuratura a respins toate trei cereri ca nefondate. Au fost examinate materialele cauzelor la care a făcut trimitere Viorel Morari, în care s-ar fi pretins că au fost implicați primii doi procurori – ambele gestionate de procurorul din Procuratura Anticorupție, Grigore Niculiță – și a fost constatată inexistența informațiilor sau probelor relevante ori concludente ce ar confirma implicarea acestora în acțiunile vizate. În această ordine de idei, în lipsa niciunuia din motive de recuzare, toate trei cereri au fost respinse.

„Cu referire la declarațiile în presă ale apărătorului acestuia – Vasile Foltea, care a transmis și poziția clientului său, precum că învinuirea ar fi ambiguă și neclară – Procuratura a infirmat aceasta și consideră ordonanța emisă de procuror conformă cerințelor Codului de Procedură Penală, poziția apărării fiind subiectivă, care încearcă să inducă opinia publică în eroare, utilizând în acest sens forța mediatică”, se mai menționează în comunicatul PG.

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut vineri, 10 ianuarie, fiind bănuit că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerințelor legale, pornind un proces penal, și ulterior urmărirea penală, și falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale. Potrivit PG, „toate aceste acțiuni au fost făcute din interese personale, precum și în interesul petentului și a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiți în cauza penală privind frauda bancară – furtul miliardului și a obstrucționa cercetarea rapidă, completă și obiectivă a acestei cauze penale”. Viorel Morari pledează nevinovat.

Procuratura menționa anterior că, în cadrul urmăririi penale, Viorel Morari nu a recunoscut comiterea infracțiunilor de care este bănuit.

Related posts

Nisporeni: oraşul de pe coline (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

La Nisporeni au fost inițiate activitățile de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a orașului

AlbasatTV, Nisporeni

Ренато Усатый подал документы на участие в выборах президента

Albasat

Leave a Comment