ALBASAT
Actualitate Societate

Vladimir Bolea: Eu, cel mai probabil, rămân la Ministerul Infrastructurii

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că este foarte posibil să-și continue activitatea în fruntea ministerului și după învestirea noului guvern. Oficialul a subliniat că proiectele lansate de echipa MIDR trebuie duse la bun sfârșit și extinse în următorii ani, transmite IPN.

„Din discuțiile preliminare pe care le-am avut cu colegii, cel mai probabil, voi rămâne la Ministerul Infrastructurii pentru a continua proiectele începute”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Ministrul a vorbit despre necesitatea continuării proiectelor aflate în derulare, care, în opinia sa, nu trebuie întrerupte odată cu învestirea noului executiv. „E vorba despre continuarea programului Europa este mai aproape. Am implementat 220 de proiecte din cele 579 pe care ni le-am propus. Ne propunem să pregătim Satul European 3, despre care deja am început să discutăm cu primarii. Ne propunem să finalizăm Satul European 2, pe care îl finalizăm în 2026. Ne propunem să finalizăm proiectul Curților Europene. Sunt 88 în implementare și mai avem de implementat încă 400. Adică, toate lucrurile pe care le-am început, ele trebuie să continue și să fie multiplicate”, a precizat Vladimir Bolea.

Ministrul a adăugat că perioada următoare va fi una crucială pentru atragerea fondurilor europene de preaderare. În acest context, oficialul consideră esențială menținerea echipei actuale, care are experiența și capacitatea necesară pentru a gestiona eficient aceste resurse.

„În plus, în următorii ani vor veni fondurile de preaderare și asta înseamnă multe resurse financiare, proiecte, iar noi venim cu o echipă ministerială calificată. Toată experiența acumulată trebuie exploatată la maximum ca să dea rezultate pentru oameni”, a precizat ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale.

Potrivit legii, după constituirea noului Parlament, președintele țării, în urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare, propune un candidat la funcția de prim-ministru. Ulterior, candidatul desemnat are la dispoziție 15 zile pentru a-și crea echipa și programul de guvernare. Executivul este aprobat cu voturile a cel puțin 51 de deputați.

Related posts

Trei noi cazuri de COVID-19, confirmate astăzi în raionul Nisporeni

Albasat

Termenul de valabilitate al semnăturilor electronice eliberate CTIF s-a extins până la 2 ani

Albasat

Ucraina a primit peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor străin în 2022. SUA, principalul donator

AlbasatTV, Nisporeni