Portal de știri
Societate

Vladimir Bolea: Ne dorim o agricultură prosperă și agricultori bogați care plătesc impozite

Noul ministru al agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a depus jurământul în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrei Natalia Gavrilița. Tot astăzi, Bolea a fost a prezentat echipei Ministerului Agriculturii. El a declarat că își dorește o agricultură prosperă și agricultori bogați care plătesc impozite, transmite IPN.

„Sarcina noastră este clară, trebuie să creăm condiții pentru ca să avem un sector agricol rezilient și competitiv. Nu este ușor, în special ținând cont de provocările zilei de astăzi, dar am certitudinea că dumneavoastră, împreună cu echipa, veți reuși”, a declarat Maia Sandu în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului.

La rândul său, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că majoritatea deciziilor au venit, în ultimele 11 luni, ca și inițiative legislative pornite de Comisia parlamentară și de dumneavoastră personal. De aceea, am toată încrederea că această tranziție va fi una firească, ușoară și de bun augur pentru dezvoltarea sectorului agricol și industriei alimentare”, a notat șefa executivului.

Vladimir Bolea a fost prezentat echipei căreia și-a exprimat deschiderea și tot sprijinul. „Ministerul Agriculturii și agricultura în sine este cea mai importantă ramură a economiei naționale. Și munca pe care ne propunem să o facem în următoarele zile, în următoarele luni, următorii ani este pentru ca agricultura să devină cu adevărat o ramură a economiei naționale de frunte care să aducă foarte multe impozite în bugetul nostru național, să avem afaceri prospere, să dezvoltăm tehnologii în agricultură care să le permită agricultorilor să poată face față acelor intemperii cu care se lovesc zi de zi”, a declarat noul ministru.

Prezentarea a avut loc în prezența fostului ministru al agriculturii, Viorel Gherciu, cărui premierul i-a mulțumit pentru activitate. Potrivit lui, în activitatea de p\n[ acum s-au reușit un șir de lucruri bune – a fost definitivată Strategia pentru dezvoltarea sectorului agricol 2022-2024, iar Strategia pentru securitate alimentară este pe ultima sută de metri.

Începând cu anul 2019, Vladimir Bolea este deputat, fiind vicepreședintele, iar din 2021 –  președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară. De asemenea, din 2019, Vladimir Bolea este șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Interparlamentară a CSI.

Related posts

Până la indexare, pensionarii ridicau în medie 2 154 de lei lunar

Albasat

Муниципий Яссы пожертвовал 200 тысяч румынских леев на борьбу с COVID-19

Albasat

Mai bine de trei milioane de oameni au murit în lume din cauza COVID-19

Albasat

Leave a Comment