ALBASAT
Societate

Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost sancționați de Guvernul Marii Britanii

Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost sancționați de Guvernul Marii Britanii. Orice active deținute de cei doi în Marea Britanie sau în oricare din teritoriile acestei țări, precum Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Natalia Gavrilița la o conferință de presă, transmite IPN.

Potrivit premierului, cetățenilor Marii Britaniei li se vor interzice toate tranzacțiile economice cu oricare dintre persoanele sancționate. De asemenea, celor doi oligarhi li se refuză intrarea în Marea Britanie.

„Este încă o lovitură dată cu sprijinul partenerilor noștri „grupării pentru hoție și război” și un semnal foarte clar: cei care au jefuit țara vor ajunge acolo unde le este locul, la închisoare. Aceste măsuri se referă de asemenea la justiție și la recuperarea activelor de la infractori către oameni care muncesc din greu în această țară și care, de fapt, au câștigat acești bani”, a subliniat oficialul.

Șefa executivului a menționat că a fost votată lege care permite condamnarea în absență a fugarilor. De aceea, hoții care au fugit din Moldova nu vor mai putea scăpa de justiție. După ce vor fi condamnați, autoritățile vor putea să le confiște averile, inclusiv cele ascunse la rude, și să întoarcă banii cetățenilor.

La sfârșit de octombrie, Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, dar și persoane din anturajul acestora au fost incluși pe lista sancțiunilor aplicate de către Statele Unite ale Americii. Sancțiunile aplicate presupun că celor doi oligarhi le sunt blocate conturile sau orice active de pe teritoriul SUA. De asemenea, sunt interzise tranzacțiile către aceste persoane, fiindu-le interzis și accesul pe teritoriul SUA în calitate de imigranți sau non-imigranți.

Related posts

Mesaj emoționant de la Nadejda Ulinici, șefa Spitalului Raional Nisporeni: Profesia medicală, o nobilă misiune cu responsabilități uriașe

AlbasatTV, Nisporeni

Lotul Moldovei la EJOI a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare

AlbasatTV, Nisporeni

Cei mai activi alegători – la Dondușeni. La polul opus e Basarabeasca

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment