ALBASAT
Societate

Zece țări care nu au fost afectate de pandemia de coronavirus

În fiecare zi, mai toate țările din lume își numără bolnavii sau morții din cauza noului coronavirus. Brazilia a devenit de-acum a doua cea mai afectată țară, după Statele Unite. Sunt puține locuri care nu au fost atinse de pandemia de Covid-19. Dar există, totuși, niște ultime „puncte de rezistență” pe Terra.

Africa, continent ce părea cruțat pentru un timp de pandemie, nu mai are acum nicio țară „neatinsă” după ce inclusiv izolatul Lesotho, țară aflată la altitudine, practic o enclavă pe teritoriul Africii de Sud, a anunțat deja primele cazuri, la mijlocul lunii mai.

Totuși, unele țări par să fie scutite de acest val. Din 193 de state recunoscute de ONU, numai zece nu au declarat niciun caz de COVID-19. 

Printre ele se numără Insulele Samoa, care numără 250.000 de locuitori. Afectat de o epidemie de rujeolă care a luat viața a 70 de copii, la sfârșitul anului 2019, acest arhipelag din Oceania a declarat rapid starea de urgență, și-a închis școlile și aeroportul. Potrivit France Info, șeful statului a ordonat populației o perioadă de post și rugăciune.

La nord de Australia, Vanuatu, țară aflată în sudul Oceanului Pacific, compusă din circa 80 de insule ce se întind pe 1.300 de kilometri, nu a declarat niciun caz de COVID-19. Devastată de ciclonul Harold la 6 aprilie, micul stat s-a arătat reticent în a accepta ajutor din străinătate, de teamă că aceste ajutoare vor aduce cu ele o altă catastrofă: coronavirusul.

Un alt stat din Pacific cruțat de pandemie: Insulele Solomon și cei 653.000 de locuitori ai lor. Cele 12 insule principale și cele 1.000 de insulițe care le înconjoară nu au până acum niciun caz de coronavirus.

Micronezia, stat federal ce ocupă o parte a arhipelagului insulelor Caroline, în largul Filipinelor, face parte, de asemenea, din aceste teritorii de la capătul lumii care au scăpat până acum de coronavirus.

La fel stau lucrurile și cu Republica Nauru, o insulă-stat un pic mai mare decât Monaco, pierdută undeva în Oceanul Pacific. Cu cei 160 de turiști pe an este unul dintre locurile cel mai puțin vizitate de pe glob. Insula a interzis oricum accesul călătorilor care vin din China, Coreea de Sud, Italia, apoi Iran și a suspendat zborurile care veneau din insulele Fidji, Kiribati și Marshall.

Ceva mai la vest, între Filipine și Indonezi, insulele Palau, aflate în inima Oceanului Pacific, au beneficiat de asemenea de pe urma izolării lor geografice. În ciuda contaminărilor cu coronavirus înregistrate la sfârșitul lunii martie în insulele Mariane de Nord, situate la est, guvernul nu a declarat niciun caz de COVID-19. În schimb, această țară mică se confruntă cu lipsuri importante în materie de aprovizionare. Înainte de pandemie, compania United Airlines avea șase zboruri pe săptămână între Guam și Palau. Acum există doar un zbor pe săptămână.

Insulele Marshall, formate din vulcani și atoli de corali și populate de numai 75.000 de locuitori, au rămas și ele neatinse de coronavirus.

Nu au fost raportate cazuri nici în republica insulară Kiribati, cu cei 33 de atoli ai săi, situată între Polinezia și Micronezia.

Toate aceste țări sunt răspândite în Oceanul Pacific, uneori la depărtare de mii de kilometri de un oraș mare. Această izolare geografică, ce nu le aduce de obicei avantaje, acum s-a dovedit a fi un beneficiu salvator, cu atât mai mult cu cât sunt țări care de obicei nu au sisteme de sănătate foarte solide. Sunt populații mici și fragile, care n-au de pildă aparate de ventilație artificială. Dacă s-ar declanșa o epidemie, populația lor ar putea fi decimată.

Două țări „libere” de coronavirus trebuie privite cu reticență

Mai sunt două țări care, până acum, nu au declarat niciun caz de contaminare cu noul coronavirus: Coreea de Nord și Turkmenistan. În ambele cazuri, informațiile trebuie privite cu reticență, pentru că sunt guvernate de regimuri autoritare, prea puțin înclinate să comunice, mai ales dacă este vorba de recunoașterea unei epidemii.

De altfel, Coreea de Nord și-a plasat în izolare forțele militare timp de 3o de zile, potrivit șefului trupelor americane staționate în Coreea de Sud.

În Turkmenistan, nici măcar nu este voie să vorbești de coronavirus. Presa de stat păstrează tăcere, iar termenul nu apare în broșurile medicale distribuite în școli, spitale și la locurile de muncă, potrivit Chroniques du Turkménistan, una dintre rarele surse de informare independente, al cărei site este blocat în Turkmenistan, dar este găzduit de organizația Reporters sans Frontières.

Dacă aceste două țări n-ar fi puse la socoteală, lista scurtă a teritoriilor neatinse de coronavirus s-ar reduce la opt, adică numai 4 la sută dintre țările lumii.

Related posts

S-a stins din viață actorul Grigore Rusu

Albasat

Vladimir Putin anunță în Rusia mobilizare parțială

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 25.08.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment