Ziua României a fost sărbătorită în oraşul Nisporeni, prin depunere de flori şi interpretarea imnului României, de către cetăţenii oraşului. Oamenii au fost prezenţi la această manifestare, uniţi de un singur gând: bucuria pentru împlinirea celor 102 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, sărbătorită în fiecare an, la 1 decembrie, dar şi de regretul că nu sunt alături de ţara mamă.
„Din păcate, după atâta timp, noi nu am reuşit să ne ridicăm la înălţimea înaintaşilor noştri, care acum 102 ani în urmă, au realizat reîntregirea ţării. Noi, pur şi simplu, altă soluţie, în această viaţă, pentru un trai mai bun, nu avem, decât unirea cu România.” a menționat Iurii Cărbune, consilier raional și orăşenesc.
„De un singur lucru avem nevoie: unitate. Să fim uniţi! Să nu ne dezbine partidele! Să nu ne dezbine ideile! Să ne unească un singur ideal naţional, la nivel de întreaga Basarabie, ideal care se numeşte „Unire fraţi români!”, a spus, Victor Rusu, locuitor al oraşului Nisporeni.
Aceştia au adus omagiu tuturor ostaşilor români, căzuţi pe câmpurile de luptă, tuturor celor care au înfăptuit marea Unire, dar şi celor, care sărbătoresc această sărbătoare în ceruri. Potrivit acestora, în astfel de timpuri, este strict necesară unitatea în gândire şi fapte, dacă unitatea statală a României Mari nu este posibilă.
„Suntem datori să purtăm în memorie amintirea veşnic vie a acestor eroi, da şi a soldaţilor, care au căzut pe câmpurile de luptă, atât la 1877-1878, cât şi la 1917-1918, care au contribuit, prin jertva de sine, pentru unirea românilor. „, a menționat Sergiu Andronache, locuitor al comunei Vărzărești.
Cu flori în mâini, tricolorul în piept şi sloganuri unioniste pe buze, aceştia au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, ca mai apoi, în defilare să depună flori şi la monumentul regelui Ferdinand. Populaţia a rămas plăcut surprinsă de gestul acestora, iar participanţii consideră că au făcut prea puţin pentru o asemenea sărbătoare, dar se bucură de faptul că au reuşit să respecte toate legile impuse de starea de urgenţă în sănătate, intrată în vigoare de pe 30 noiembrie.
„Felicit tot poporul român, cu această mare sărbătoare. Este o sărbătoare de suflet pentru toţi românii de pretutindeni.”, a adăugat Petru Ionel, membru al Asociaţiei Ginta Latină din oraşul Nisporeni.
Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Printre personalitățile care au avut contribuții importante la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a pretins la împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal.
Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.