ALBASAT
Actualitate Societate

„Слава Україні!” în Congresul american

Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat sâmbătă, la pachet cu subiecte conexe, legile care deblochează ajutorul pentru Ucraina, tergiversat de încă anul trecut, relatează IPN cu referință la CNN.

Cu o susținere covârșitoare, 311 (210 democrați și 111 republicani) versus 112, Camera Reprezentanților a aprobat partea legată de Ucraina, un pachet de ajutor de 60,84 de miliarde de dolari, o demonstrație puternică a sprijinului american. Unii parlamentari au aplaudat, fluturând steaguri albastre-galbene ale Ucrainei.

Camera Reprezentanților a adoptat de asemenea legea prin care președintele SUA obține dreptul să confiște activele rusești înghețate în America, în sumă de 8 miliarde de dolari, cu transmiterea ulterioară a acestora Ucrainei.

Chiar în primele ore decizia a fost salutată de șeful NATO, Jens Stoltenberg, și de președintele Consiliului European, Charles Michel. Șefa diplomației germane Analena Baerbock a scris pe rețelele X că ajutorul american va consolida siguranța Ucrainei și a altor țări europene. Premierul polonez Donald Tusk a exprimat gratitudine speakerului Reprezentanților SUA Mike Johnson. „Sper că încă nu este prea târziu”, a remarcat el.

Și președinta Maia Sandu a salutat sprijinul american acordat Ucrainei.

În continuare subiectul intră în competența Senatului SUA, unde democrații dețin majoritatea. Liderul acestora Chuck Schumer, a anunțat anumite măsuri procedurale pentru a garanta că Senatul SUA va vota în după-amiaza zilei de marți, 23 aprilie, pachetul de ajutor extern adoptat sâmbătă de Camera Reprezentanților.

De îndată ce Congresul SUA va aproba sprijinul, tot atunci va începe implementarea deciziei. Despre aceasta a spus secretarul de presă al administrației prezidențiale americane, Karine Jean-Pierre. Ea a confirmat că președintele Biden va semna imediat proiectul de lege adoptat de parlamentari.

Pe 19 aprilie, Politico, citând surse, a scris că multe arme americane se află deja în depozitele din Europa și ar putea fi trimise fără întârziere în Ucraina. În special, unele tipuri de arme pot fi transferate în câteva zile, în timp ce altele pot fi livrate în câteva săptămâni.

„Sunt recunoscător Camerei Reprezentanților, ambelor partide și personal președintelui Mike Johnson pentru o decizie care menține mersul istoriei pe drumul cel bun. Întotdeauna în lume vor conta democrația și libertatea, care nicicând nu vor eșua atâta timp cât America se consacră apărării lor”, a scris pe rețele „X” președintele Ucrainei Volodimir Zelensky.

El a menționat că „legea de importanță vitală privind ajutorul SUA, adoptată de Camera Reprezentanților, va ajuta la prevenirea răspândirii războiului, va salva mii și mii de vieți” și va face poporul Ucrainei și cel al Statelor Unite mai puternice.

Într-o primă reacție, citată de agenția rusă de știri TASS, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că decizia Camerei Reprezentanților „va omorî și mai mulți ucraineni din cauza regimului de la Kiev”.

Aflat la Washington cu ocazia dialogului „Moldovan-American Convention”, Valeriu Pașa, președintele comunității WatchDog, a apreciat, în special, că „pentru noi înseamnă că putem fi și mai siguri că Ucraina va rezista și armata putinistă va rămâne departe de frontierele noastre. Este o victorie a democrației care,, totuși, poate fi funcțională și să nu permită victoria dictaturii. Cei care vor război vor înțelege din nou că nu vor putea obține nimic prin așa metodă”, a relevat activistul.

Related posts

Cursul valutar oficial la 12.10.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Clasamentul celor mai scumpe mese de Crăciun

AlbasatTV, Nisporeni

Luminița Odobescu: România va continuă să sprijine Moldova în parcursul de integrare europeană

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment