ALBASAT
Actualitate Societate

1 mai – Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii

În Republica Moldova pe 1 mai este marcată Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii. În această zi, bugetarii au liber, 1 mai fiind declarată zi de sărbătoare nelucrătoare, transmite IPN.

„Pe data de 1 mai sărbătorim Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii. Pe această cale mulțumim fiecărui om care muncește, indiferent de domeniu, tuturor celor care își fac oneste meseria. Indiferente de domeniul pe care îl reprezentăm, muncind zi de zi, vom construi Moldova europeană – un stat modern, capabil să poarte grija fiecărui cetățean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„Vă doresc tuturor să aveți satisfacția lucrului bine făcut. O recunoștință aparte pentru cei care pe 1 mai, indiferent de profesia pe care o au, vor fi la locul de muncă, chiar dacă noi ceilalți ne vom bucura de această zi liberă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
 
Anii precedenți, de 1 mai Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, dar și formațiunile politice organizau marșuri sau mitinguri. În acest an, deocamdată nu au fost anunțate activități tematice.

Related posts

Mesajele conducerii țării de Ziua Independenței a Ucrainei: Unica felicitare, e urarea de pace!

AlbasatTV, Nisporeni

Record de cazuri noi de COVID-19 în Nisporeni. Este vorba despre 107 de persoane infectate

Albasat

Într-un sat din Orhei a luat foc o locuință cu două niveluri. Pericol de explozie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment