ALBASAT
Societate

10 ani de închisoare pentru că a înjunghiat un cuplu din Glodeni

Un bărbat de 58 de ani a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru tentativă de omor. Acesta a înjunghiat de mai multe ori un bărbat din raionul Glodeni și pe concubina acestuia, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că totul s-a întâmplat în luna august a anului trecut într-o gospodărie din raionul Glodeni. Bărbatul de 58 de ani, fiind beat, a intrat în gospodăria cuplului. În urma unui conflict cu cei doi, inculpatul a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și i-a aplicat gazdei câteva lovituri, inclusiv în regiunea gâtului și a cutiei toracice. Apoi, tot cu acest cuțit, i-a aplicat șase lovituri femeii, inclusiv în regiunea feței și a gâtului.

Femeia s-a apărat, apucând lama cuțitului cu mâna dreaptă, și a strigat după ajutor. Făptuitorul s-a speriat și a fugit de la faţa locului.

Pentru că inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția, cauza a fost examinată în procedură simplificată. În privința lui a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Related posts

PAS cheamă oamenii la Monumentul lui Ștefan cel Mare „să-și apere independența”

Albasat

La ce etapă sunt demersurile pentru anunțarea lui Vlad Plahotniuc în căutare

Albasat

9 mai, Ziua Europei, sărbătorită și la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment