Patru bărbați au fost condamnați la câte 11 ani de închisoare pentru că au bătut un paznic, l-au transportat în portbagajul mașinii și l-au abandonat în afara unui sat la o temperatură de minus 24 de grade Celsius. Totul s-a întâmplat după ce victima i-a prins în timp ce furau semințe de floarea-soarelui dintr-un depozit din satul Petreni, raionul Drochia, transmite IPN.
Inculpații sunt din raionul Drochia, iar cazul a avut loc acum un an. Aceștia au mers să fure semințe de floarea-soarelui dintr-un depozit din satul Petreni. După ce au fost prinși de paznic, bărbații l-au deposedat de telefonul mobil, l-au legat la mâini și picioare, i-au pus pe cap propria geacă și l-au urcat în portbagajul mașinii. Ulterior l-au abandonat în afara localității, la o temperatură de -24 grade Celsius, peste noapte. Victima a reușit să se elibereze și a solicitat ajutorul ambulanței, ulterior fiind alertate organele de drept.
La scurt timp, cele patru persoane au fost identificate și reținute. Acestea au fost acuzate de tâlhărie săvârșită cu deosebită cruzime dar și de răpirea unei persoane. De la reținere și până la pronunțarea sentinței, bărbații s-au aflat în arest preventiv. Pedeapsa dictată de Judecătoria Drochia, sediul Central, urmează să fie executată în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți.
- Locuri vacante la Nisporeni: Ce oportunități sunt disponibile în acest moment?
- Distribuția de compensații pe numărul de gospodării
- Anul Nou vine cu scumpiri ale carburanților
- Cum utilizăm artificiile în siguranță? Recomandări și măsuri preventive
- Republica Moldova e în proces de cuplare la piața de energie electrică europeană