ALBASAT
Societate

11 cazuri noi confirmate de COVID-19

După evaluarea în laborator a 49 de probe suspecte, duminică, 15 martie, au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea, trei sunt de import, iar opt sunt cu răspândire locală. Astfel, numărul total de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus a ajuns 23. Informațiile au fost prezentate duminică, 15 martie, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de coronavirusul COVID-19, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că a fost înregistrat primul caz în rândul copiilor. Este vorba despre transmiterea infecției de la mama revenită din Italia.

Prezent la conferință, președintele Igor Dodon a declarat că din cele 81 de puncte terestre de frontieră rămân deschise 17: 11 cu Ucraina și șase cu România. Șeful statului a mai spus că cetățenii moldoveni au liber la intrare și la ieșire prin aceste 17 puncte de frontieră, însă nu și în cazul cetățenilor străini. Președintele a mai spus că începând de ziua de mâine vor fi aplicate sancțiuni persoanelor care nu respectă autoizolarea și acțiunile de prevenire a coronavirusului de tip nou.

Începând cu 16 martie, toate punctele de comerț din țară, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare și a benzinăriilor, își sistează activitatea. Se închid toate piețele, indiferent de tipul de mărfuri pe care le comercializează. Tot de mâine se sistează activitatea unităților de alimentație publică – cantine, cafenele, restaurante etc. Acestea nu vor mai putea găzdui vizitatori, dar vor putea efectua livări.

De luni spre marți, traficul aerian va fi sistat în totalitate, iar prin punctele de frontieră terestră nu vor mai putea intra cetățenii străini, cu excepția celor cu statut diplomatic și a celor care au reședință în Republica Moldova sau care însoțesc transportul de mărfuri.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie de COVID-19. Autoritățile din Republica Moldova au instituit, în data de 13 martie, gradul de alertă „Cod roșu”, existând pericol confirmat de declanșare a urgenței de sănătate publică.

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, din 31 decembrie 2019 și până la 14 martie, au fost raportate 143 247 cazuri coronavirus de tip nou și 5 407 decese.

Related posts

Зарплаты и пенсии будут выплачиваться без задержек, ПСРМ

Albasat

SUA va trimite cel puțin 20 de milioane de doze de vaccin anti-Covid către țări care au nevoie

Albasat

Polițist de frontieră reținut pentru trafic de influență după primirea a 12 mii de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment