Peste 30 de percheziții au fost efectuate în zece raioane, dar și în municipiul Chișinău, în cadrul unor cauze penale pentru spălare de bani și corupere electorală. Ca urmare, 11 lideri teritoriali ai organizației condamnatului fugar Ilan Șor au fost reținuți, transmite IPN
Perchezițiile au fost efectuate în perioada 29-30 octombrie în Chișinău, Orhei, Florești, Sângerei, Dubăsari, Criuleni, Șoldănești, Ocnița, Edineț, Nisporeni și Cimișlia. Oamenii legii au descins pe fapte privind finanțări ilegale ale partidelor și a coruperii electorale, dar și în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, iar acum colaborează cu ancheta.
Inspectoratul General al Poliției anunță că au fost sechestrate mai multe bunuri pentru inițierea procedurilor de confiscare, inclusiv mijloace de transport și bunuri de lux. De asemenea, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, tablete și stick-uri, care conțin informații pentru stabilirea circumstanțelor în cauzele penale desfășurate. În cadrul perchezițiilor au mai fost găsite mijloace bănești, materiale electorale, liste ale persoanelor vizate în anchetă, înscrisuri de ciornă, pliante, bannere, legitimații de partid, bonuri care confirmă anumite transferuri bănești și alte bunuri.
Potrivit IGP, unele dintre persoanele vizate în investigații colaborează cu organele de drept.
Cetățenii sunt somați să nu accepte bani în schimbul votului. Coruperea electorală pasivă se sancționează cu amendă în mărime de până la 37 500 de lei. Cei care colaborează cu organele de drept și oferă informații oamenilor legii sunt scutiți de răspundere, conform legii.
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

