ALBASAT
Actualitate Societate

16 septembrie, zi de doliu național

Data de 16 septembrie va fi declarată zi de doliu în legătură cu decesul primului președinte Mircea Snegur. Funeraliile urmează să fie organizate cu onoruri de stat. Despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu, care a transmis un mesaj de condoleanțe, transmite IPN.

„Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova”, menționează Maia Sandu.

Șefa statului a adresat condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Mircea Snegur. „„Trăiască Moldova independentă!” – cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova”, a mai spus președinta.

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, s-a stins din viață miercuri seara în urma unei boli incurabile.

Mircea Snegur s-a născut pe 17 ianuarie 1940 în localitatea Trifănești, județul Soroca. De specialitate a fost agronom-savant, având titlul științific de doctor în științe agricole. Fost activist al Partidului Comunist, Mircea Snegur a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. Fiind președinte al Sovietului Suprem al RSSM, în momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia universală a moldovenilor.

La 3 septembrie 1990, Mircea Snegur este numit președinte al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al foste republici sovietice. De la 3 septembrie 1990, deține funcția de președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996.

Related posts

Guvernul Poloniei va oferi Moldovei 20 de milioane de euro, credit fără dobândă

Albasat

Declarație comună a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-UE

AlbasatTV, Nisporeni

Trafic restricționat pe strada Albișoara din capitală

Albasat

Leave a Comment