Peste 200 de milioane de lei vor fi alocați pentru modernizarea universităților, a anunțat ministrul Dan Perciun. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a discutat cu rectorii instituțiilor de profil prioritățile pentru învățământul superior, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al MEC, planul vizează modernizarea infrastructurii universitare, promovarea excelenței academice și atragerea tinerilor în sistemul educațional.
„Facem aceste investiții pentru a continua să îmbunătățim calitatea studiilor și să creștem atractivitatea învățământului superior din Moldova”, a declarat Perciun, în cadrul întâlnirii cu rectorii universităților. Ministrul a adăugat că un obiectiv pentru acest an este de a crește numărul tinerilor care rămân să facă studii universitare acasă.
În comun cu universitățile din țară, MEC va desfășura o campanie națională de informare și promovare a ofertelor educaționale. Campania se va desfășura în perioada martie – mai și are ca scop atragerea absolvenților de licee și colegii.
Campania „Fii Pro! Alege să fii profesor!” va continua, cu obiectivul de a atrage peste două mii de studenți în programele de pedagogie și de a repartiza 500 de absolvenți în școli.
De asemenea, vor fi extinse programele de învățământ dual. În 2025, aproximativ 150 de studenți vor fi admiși la aceste programe în mai multe universități, în baza unor parteneriate cu 50 de companii. Cel puțin 5% din locurile bugetare vor fi alocate pentru aceste programe.
- Un serviciu de prevenire a bullyingului și violenței ar putea fi creat la Ministerul Educației
- Moldova vrea să intensifice colaborarea cu Albania în contextul parcursului european, ministru
- Arad ar putea deveni primul oraș din România cu transport public gratuit
- Reforma administrației publice locale: Guvernul lansează consultări publice
- Șase localități din Moldova au primit mașini de pompieri donate de Polonia

