Societate

30 de parlamentari din India s-au infectat cu coronavirus

Sesiunea parlamentară din India, care a început săptămâna aceasta, va fi probabil scurtată, după ce 30 de parlamentari au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, au spus doi înalţi oficiali ai parlamentului.

Parlamentul indian s-a întrunit pentru prima dată în şase luni pe 14 septembrie şi urma să funcţioneze până la 1 octombrie. „De la începutul sesiunii, numărul cazurilor pozitive a crescut, astfel încât guvernul se gândeşte să reducă sesiunea”, a spus unul dintre oficiali, potrivit Mediafax.

De asemenea, guvernul a decis efectuarea de teste zilnice pentru jurnaliştii care intră în parlament.

Printre parlamentarii care au fost infectaţi se numără Nitin Gadkari, ministrul autostrăzilor şi întreprinderilor mici din cabinetul primului ministru Narendra Modi.

India a înregistrat 93.337 de noi infecţii în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de cazuri din ultima lună în lume.

India este a doua ţară ca număr de cazuri după Statele Unite, cu un total de 5,3 milioane. 1.247 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ducând numărul total al deceselor la 85.619, arată datele guvernamentale publicate sâmbătă.

Related posts

O asistentă medicală la Institutul Oncologic, răpusă de COVID-19

Albasat

Начинается осенняя сессия парламента. Приоритеты депутатов

Albasat

Igor Dodon a fost înregistrat în cursa electorală pentru prezidențiale

Albasat

Leave a Comment