ALBASAT
Jurnalul sănătății

321 de oameni bolnavi de tuberculoză au murit anul trecut în Moldova

Doar 78% dintre bolnavii de tuberculoză sensibilă se tratează până la capăt, iar tratamentul TB multidrog-rezistentă are rata de succes de doar 66%. Potrivit datelor Centrului Național de Sănătate Publică, deși în Republica Moldova, în ultimi ani, se atestă o tendință de stabilizare a situației epidemiologice, morbiditatea prin tuberculoză în anul 2017 s-a menținut la nivel înalt – 3358 de cazuri, față de 3576 în 2016. 321 de oameni bolnavi de tuberculoză au murit anul trecut în Moldova, transmite IPN.

Noul raport publicat de către Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Oficiul Regional pentru Europa al OMS indică faptul că, în ultimul deceniu, numărul de cazuri noi de tuberculoză (TB) în Regiunea Europeană a OMS scade cu aproximativ 4,3% per an. În pofida faptului că reprezintă cel mai rapid declin din lume, această tendință este insuficientă pentru a stopa epidemia TB către 2030, obiectiv stabilit în Strategia „Stop TB” și în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Noul raport a fost lansat înaintea Zilei mondiale de combatere a tuberculozei, care în acest an face apel la liderii mondiali să-și accelereze eforturile de a stopa TB o dată și pentru totdeauna.

În 2018 se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declarației de la Berlin „Toți împotriva tuberculozei”, iar în septembrie va avea loc prima din istorie Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite dedicată tuberculozei. La nivel mondial este nevoie de un angajament mult mai ferm în ceea ce privește accelerarea procesului de eliminare a TB. Aceasta presupune utilizarea tehnologiilor moderne pentru o diagnosticare rapidă; acordarea sprijinului în elaborarea noilor instrumente, elaborarea și implementarea regulamentelor pentru extinderea accesului la medicamente noi.

TB este o boală contagioasă ce se răspândește atunci când o persoană inhalează bacteria exhalată de o persoană bolnavă. Simptomele depind de organul corpului care este infectat. În majoritatea cazurilor, TB afectează plămânii. În acest caz, simptomele principale sunt: tusea fără producerea sputei (câteodată cu sânge), dificultăți de respirație și dureri toracice. De asemenea, există simptome generale ca: febră, transpirații nocturne, pierderea în greutate și a poftei de mâncare, oboseală și slăbiciuni generale.

Ziua mondială de combatere a tuberculozei este marcată în fiecare an la 24 martie. Scopul principal este de a sensibiliza societatea cu privire la povara TB pe plan mondial și situația în ceea ce privește măsurile de prevenire și control al TB.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

De ce traiesc japonezii mai mult. Alimentele care prelungesc durata vietii, conform expertilor

Albasat

Care este secretul longevităţii Reginei Elisabeta. Ce obiceiuri sănătoase are suverana

Albasat

Alte 500 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 36 404

Albasat

Leave a Comment