Record mondial în lumea artei. 90 de milioane de dolari este cel mai mare preţ obţinut, vreodată, pentru o lucrare a unui artist în viaţă.
Un tablou al pictorului britanic David Hockney s-a vândut pentru suma de 90 de milioane de dolari la o licitaţie organizată de Casa Christie’s din New York.
„Portet de artist – piscină cu două siluete”, din 1972, este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului britanic, care are 81 de ani.
Nimic din suma imensă nu va ajunge la el, pentru că a vândut tabloul în acelaşi an în care l-a pictat, pentru 20.000 de dolari.
David Hockney este considerat unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului 20.