Toate şcolile şi grădiniţele din ţară vor fi închise, mâine, 25 ianuarie din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului. Deciza a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței de lucru a Comisiei pentru Situații Excepționale.
Propunerea a venit de la Igor Șarov, viceministrul Educației care a cerut suspendarea activității instituțiilor de învățământ din cauza condițiilor meteo. Propunerea a fost susținută de premier.
„Haideți să lăsăm mâine copii acasă, exact în ziua de mâine ciclonul pleacă și atunci sâmbătă și duminică vom avea posibilitatea să curățim toate drumurile, astfel încât de luni să începem procesul educațional în toate instituțiile de învățământ. Pentru că de altfel riscă să avem drumuri blocate dimineață, chiar dacă drumari vor lucra toată noaptea”, a declarat Pavel Filip.
Astăzi, 24 ianuarie, peste 500 de elevi din raioanele Cahul, Leova Cantemir și Găgăuzia nu au ajuns la şcoală fiind suspendate zece rute şcolare, din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului format pe drum.
Urmează să fie stabilită o zi în care copiii vor recupera această zi pierdută.