ALBASAT
Fără categorie

Urmează o noapte cu precipitații puternice.

De astăzi, începând cu ora 20.00 și până după miezul nopții, ora 02:00, vor cădea precipitații mixte puternice, preponderent sub formă de ploaie și lapoviță și depuneri de chiciură.

Astfel, Poliția îndeamnă cetățenii să țină cont de indicațiile autorităților.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, stimați conducători auto nu porniți la drum dacă nu este strict necesar.

Recomandăm repetat șoferilor să fie prudenţi pe traseele din ţară, iar automobilele să fie echipate potrivit sezonului rece.

Atunci când porniți la drum, trebuie să aveți rezerve de hrană şi apă, haine groase, iar în portbagaj, nisip, lopată şi lanţuri pentru anvelope, pentru a putea face faţă unor situaţii de urgenţă.

Totodată e necesar ca bateria telefonului să fie încărcată, pentru a putea apela după ajutor către serviciile de urgenţă.

Pentru a nu avea de suferit, respectați recomandările înaintate, iar în caz de necesitate, apelați la cel mai apropiat echipaj de patrulare sau sunați la 112.

Menționăm că, pe întreg teritoriul țării vor fi implicați circa 700 de polițiști și 315 echipaje ale poliției.

Vom fi în teren, pregătiți de a interveni în caz de necesitate.


Related posts

Nisporeni: Elevii vorbesc deschis despre discriminare și drepturi (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Zeci de mii de migranți, noi cetățeni ai Rusiei, au fost trimiși să lupte pe front în Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Se propun patru rute urbane în Nisporeni: spune-ți părerea!

AlbasatTV, Nisporeni

1000 de euro mită pentru certificat medical fals

AlbasatTV, Nisporeni

Premieră medicală: transplant de vezică urinară la om

AlbasatTV, Nisporeni

Cetățenii decid: Ce idei vor deveni realitate la Nisporeni în 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Pensia de întreținere nu poate fi mai mică decât 50% din minimul de existență

AlbasatTV, Nisporeni

Copaci doborâți și mașini avariate în capitală

AlbasatTV, Nisporeni

Avertizare pentru autoritățile israeliene. Premierul Israelului se justifică

AlbasatTV, Nisporeni

Închisoare pentru că și-a ucis iubita din gelozie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment