ALBASAT
Fără categorie

Mâine copiii stau acasă: Toate şcolile şi grădiniţele din ţară vor fi închise

Toate şcolile şi grădiniţele din ţară vor fi închise, mâine, 25 ianuarie din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului.  Deciza a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței de lucru a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Propunerea a venit de la Igor Șarov, viceministrul Educației care a cerut suspendarea activității instituțiilor de învățământ din cauza condițiilor meteo. Propunerea a fost susținută de premier.

„Haideți să lăsăm mâine copii acasă, exact în ziua de mâine ciclonul pleacă și atunci sâmbătă și duminică vom avea posibilitatea să curățim toate drumurile, astfel încât de luni să începem procesul educațional în toate instituțiile de învățământ. Pentru că de altfel riscă să avem drumuri blocate dimineață, chiar dacă drumari vor lucra toată noaptea”, a declarat Pavel Filip.

Astăzi, 24 ianuarie, peste 500 de elevi din raioanele Cahul, Leova Cantemir și Găgăuzia nu au ajuns la şcoală fiind suspendate zece rute şcolare, din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului format pe drum.

Urmează să fie stabilită o zi în care copiii vor recupera această zi pierdută.

Related posts

Doi tineri au murit într-un accident produs pe traseul M-1 Chișinău-Dubăsari

AlbasatTV, Nisporeni

La Președinție a fost aprobat Planul de deoligarhizare

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 32 de mii de cadouri vor ajunge în grădinițele din Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

A fost inaugurat primul Incubator Municipal de Afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova și România parafează interconectarea sistemelor naționale de energie și gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Urmărește în direct: Prima ședință a Consiliului Raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 07.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Japonia oferă Moldovei un grant pentru susținerea fermierilor

AlbasatTV, Nisporeni

Arta cu inimă: târg caritabil la Centrul de Tineret Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri de alfabetizare mediatică în lupta cu dezinformarea, discutate la un forum regional la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment