ALBASAT
Fără categorie

Peste patru mii de polițiști și carabinieri vor asigura odinea publică de sărbători

Peste patru mii de polițiști și carabinieri vor asigura ordinea publică pe întreg teritoriul țării în perioada sărbătorilor de Paști. Aceștia vor supraveghea ordinea publică în locurile de agrement, în preajma bisericilor, în gări, stații pentru transport, dar și vor patrula traseele naționale.

Într-o conferință de presă, Daniel Mazepa, specialist în cadrul Direcției generale securitate publică a IGP, a îndemnat populația să nu lase locuința nesupravegheată, dacă pleacă cu toată familia de acasă. Fie, lasă responsabil un vecin sau activează sistemul de alarmă, deoarece în perioada sărbătorilor se întețesc cazurile de furt din locuințe, dar și pungășiile. Oamenii mai sunt îndemnați să nu consume băuturi alcoolice în locurile publice și să nu lase fără supraveghere copiii, atunci când se vor afla în spații aglomerate.

Șoferii sunt îndemnați să nu urce în nici un caz băuți la volan sau să lase mașinile parcate în locuri neautorizate. O altă recomandare este să nu lase unitățile de transport nesupravegheate și să nu lase bunuri de valoare la vedere în automobile. Posesorii de arme sunt atenționați să le lase acasă în safeuri. Daniel Mazepa a menționat că, de obicei, la mesele de sărbătoare se consumă alcool, iar portul armei și consumul de băuturi alcoolice sunt lucruri incompatibile.

Oamenii mai sunt îndemnați să nu meargă în seara Învierii în lăcașele sfinte în stare de ebrietate, pentru a nu perturba liniștea. Pentru a asigura ordinea publică, în preajma bisericilor se vor afla câte doi polițiști. Daniel Mazepa a amintit că rugurile sunt interzise și a îndemnat oamenii să se abțină de la organizarea lor.

Potrivit lui Pavel Apostol, șeful Serviciului InfoTrafic, va fi mărit numărul echipajelor de patrulare, în special vineri și sâmbătă, la ieșirile din Chișinău. La fel și luni, 29 aprilie, în a doua parte a zilei, când cei plecați vor reveni în capitală. Pavel Apostol a îndemnat șoferii să nu depășească limita de viteză. Inspectorii de patrulare se vor afla la datorie în aceste zile, inclusiv pe toate traseele din țară. Conform datelor INP, anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști, în urma accidentelor rutiere au decedat 13 persoane, iar peste o sută au fost traumatizate.

Sâmbătă seara, în adiacentul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, parcarea automobilelor va fi interzisă. Pentru a evita crearea ambuteiajelor în centrul capitalei, șoferii sunt îndemnați să evite bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Columna, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Pușkin.

Related posts

Prețul asigurării medicale rămâne de 12 636 de lei în anul viitor

AlbasatTV, Nisporeni

Doi lideri ai partidului „Șor”, trimiși în judecată pentru finanțare ilegală

AlbasatTV, Nisporeni

Situație incertă pentru elevii din regiunea transnistreană

AlbasatTV, Nisporeni

Compensațiile pe decembrie vor varia între 500 și 1000 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Tiraspolul ia noi măsuri de minimizare a crizei energetice

AlbasatTV, Nisporeni

O mașină a ars ca o torță în plină stradă, la Bălți

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Rusia a amendat rețeaua TikTok

AlbasatTV, Nisporeni

Locuri vacante la Nisporeni: Ce oportunități sunt disponibile în acest moment?

AlbasatTV, Nisporeni

Distribuția de compensații pe numărul de gospodării

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment