ALBASAT
Fără categorie

Consumul de tutun cauzează anual circa 4700 de decese în Republica Moldova

Consumul de tutun și expunerea la fumul de tutun cauzează anual în Republica Moldova circa 4700 de decese (cca. 12% din totalul deceselor), peste 60% fiind decese premature, în vârsta aptă de muncă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, tutunul cauzează boli cardiace, cancer (îndeosebi cancerul pulmonar), boli cerebrale, diabet zaharat, boli pulmonare distructive cronice, ateroscleroza, la nivel global, tutunul fiind responsabil de circa 8 milioane de decese anual.

În fiecare an, la 31 mai, întreaga lume marchează „Ziua Mondială fără Tutun”. În acest an, genericul zilei este „Tutunul și sănătatea plămânilor”, pentru a crește gradul de conștientizare a populației privind impactul consumului de tutun și a expunerii la fumul de țigară asupra sănătății.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat în anul 2017, „Programul naţional privind controlul tutunului”, „Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia pentru perioada 2017 – 2021”, precum și „Regulamentul sanitar privind avertismentele de sănătate și etichetarea produselor din tutun”, iar în 2018 au fost majorate prețurile de comercializare cu amănuntul a țigărilor. De asemenea, au fost examinate și coordonate pachetele unitare și ambalajul exterior cu plasarea pe ele a avertismentelor de sănătate.

Un rol important în combaterea fumatului este acordarea asistenței de consiliere și tratament al persoanelor dependente de tutun. În cadrul Dispensarului Republican de Narcologie, pe parcursul anului 2018 au fost acordate servicii de consiliere pentru renunțare la fumat pentru 468 de persoane, 305 persoane au primit tratament medicamentos a dependenței de tutun. De servicii de consiliere psihologică și terapie cognitiva comportamentală au beneficiat 325 de persoane.

În perioada 28-31 mai, toate instituțiile medico-sanitare republicane, municipale și raionale vor organiza și desfășura ședințe informative, consilierea pacienților, discuții publice în instituțiile școlare etc.

Pentru a solicita ajutor în renunțarea la fumat, cetățenii pot apela Linia verde la numărul de telefon: 080010001, iar în cazul în care a fost încălcat dreptul la un mediu liber de fumul de tutun în locurile publice la numărul 080012300, apelurile fiind gratuite.

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment