Reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrat s-au întâlnit în această dimineață, 7 iunie, pentru discuții la Parlament. După întrevederea, care a avut loc cu ușile închise, aceștia au declarat că nu pot oferi prea multe detalii despre ce s-a convenit, însă informații vor fi prezentate în a doua parte a zilei, după convocarea Consiliului Republican al PSRM, precum și după ședința Consiliului Național Politic al PDM, transmite IPN.
Primii la declarații au ieșit democrații. Vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari, a declarat că formațiunea le-a spus socialiștilor că are un singur obiectiv – de a forma majoritatea parlamentară și de a numi un Guvern. Potrivit lui, constituirea acestor structuri urmează să aibă la bază un program special, care va face viața oamenilor mai bună. Politicianul a mai spus că PDM optează pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE într-un ritm mai rapid, precum și că PDM „vrea să fie prieten cu toată lumea”, și să reîmbunătățească relațiile și cu Federația Rusă.
Vladimir Cebotari a mai spus că, în a doua jumătate a zilei, Consiliul Politic Național al formațiunii se întrunește în ședință pentru a discuta acest schimb de opinii și informații primite de la PSRM. Ulterior vor fi comunicate mai multe detalii.
La rândul său, Ion Ceban, secretarul pentru ideologie a PSRM, a menționat că socialiștii au ascultat propunerile democraților, care sunt destul de multe și că s-a luat act de ele. Acestea urmează să fie comunicate la ședința Consiliului Republican al formațiunii, care este programată pentru ora 15.00. În aceeași ședință, va fi discutată și situația creată cu privire la discuțiile cu Blocul Politic ACUM. „Vor urma deciziile care se impus ținând cont de toată informația disponibilă”, a spus Ion Ceban.
Întrebat de ce PSRM nu a mers la discuțiile inițiate de ACUM, Ion Ceban a spus că socialiștii așteptau o declarație comună din partea celor două componente ale Blocului, PAS și PPPDA. „Până în momentul de față nu am văzut dacă există o asemenea declarație comună, deoarece existau multe divergențe, după părerea noastră, între ceea ce a spus un partid și ce a spus celălalt”, a declarat Ion Ceban.