ALBASAT
Fără categorie

Absolvenții internaționali ai USMF au depus jurământul de medic și farmacist

Tinerii din străinătate, care și-au făcut studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au depus jurământul lui Hippocrates, în cadrul unei ceremonii organizate joi, 13 iunie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Cei aproape 300 de absolvenți din 13 de țări au jurat să vegheze sănătatea pacienților, indiferent de naționalitate, confesiune, etnie, apartenență politică sau statut social, transmite IPN.

Absolvenții susțin că studiile în Republica Moldova au fost bune, iar absolvirea universității este un nou început. Ei mai spun că experiența acumulată în Republica Moldova le va permite să-și exercite responsabil profesia de medic și de farmacist.

Absolventa Lina Masarwa, care este din Israel, a menționat că pentru ea această zi este una foarte importantă. Tânăra se declară extrem de fericită pentru faptul că a devenit medic – profesie căreia i-a dedicat șase ani de studii. Tânăra a mai spus că se va întoarce înapoi în țara sa ca să profeseze, astfel ajutându-și conaționalii.

Un alt absolvent, Rusat Habach din Siria, a declarat că a așteptat mult acest moment și anume să finalizeze universitatea și să depună jurământul. Tânărul spune că anii de studenție au fost o perioadă interesantă în viața sa, iar Republica Moldova este o țară foarte frumoasă.

Vicerectorul USMF, Mihail Gavriliuc, susține că absolvenții și-au făcut studiile la facultățile de medicină, stomatologie și farmacie, iar majoritatea tinerilor sunt din Israel. Potrivit vicerectorului, studenții au avut reușite bune la învățătură și, din experiența anilor precedenți, practic toți sunt încadrați în sistemul medical din țările din care provin.

În acest an au depus jurământul 297 de absolvenți internaționali, cei mai mulți dintre ei – 268 – sunt din Israel. Din Turcia sunt 12 absolvenți, din Finlanda – patru, din SUA – trei, iar din Portugalia – doi. Printre absolvenți se mai numără câte unul din Grecia, Danemarca, India, Irak, Marea Britanie, România, Siria și Ucraina.

În cadrul unei ceremonii similare, miercuri, 12 iunie, au depus jurământul peste 600 de absolvenți autohtoni ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment