ALBASAT
Fără categorie

Moldova rămâne cu tot mai puțini studenți și universități

Numărul universităților din Republica Moldova este în descreștere, iar în următorii ani vor mai dispărea universități, fie prin comasare, fie că unele se vor desființa. Și numărul de studenți scade, într-un ritm mai mare decât numărul universităților, aceștia preferând să plece la studii peste hotare. Problemele învățământului superior din Republica Moldova au fost discutate în ședința Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass media a Parlamentului.

Contactat de IPN după ședință, președintele Consiliului Rectorilor, Grigore Belostecinic a spus că, dacă în anii ’90 existau 54 de universități, în prezent mai sunt doar 29, 17 dintre care sunt de stat și 12 particulare. Cauza acestei descreșteri este faptul că multe universități particulare nu au putut rezista numai cu banii încasați din taxele plătite de studenți și și-au închis porțile.

Și numărul studenților s-a redus, de la aproximativ 120 de mii în anul 2007 la 60 de mii în prezent. „Printre cauze nu se află doar factorul demografic, ci și faptul că oferta universităților din Europa și de peste ocean este una tentantă”, a precizat Grigore Belostecinic. Acesta a mai spus că, pentru a stopa fenomenul, este necesar să se investească în sistemul de învățământ din Republica Moldova.

Un alt aspect discutat în ședința comisiei parlamentare a fost cel al contractelor care trebuie semnate între universități și studenții care beneficiază de studii la buget. „Încă din anul 1994, există o hotărâre de guvern în care se spune că fiecare dintre conducătorii instituțiilor de învățământ superior este obligat să încheie contract cu studenții admiși la buget și, din câte știu eu, sunt doar câteva universități care încheie astfel de contracte. Ulterior, dacă acești studenți nu vin în economia națională, sunt obligați să returneze banii pentru studii”, a spus deputatul Adrian Lebedinschi, președintele comisiei.

Grigore Belostecinic a declarat pentru IPN că această hotărâre a fost aprobată în condițiile în care mulți dintre absolvenți nu vor să meargă să lucreze în localitățile rurale, unde sunt repartizați după absolvire. „Noi am fi obligat absolvenții să meargă în localitățile rurale să lucreze, dar statul nu mai oferă locuri de muncă. De asemenea, universitățile nu pot să impună absolvenților să plătească studiile dacă nu vor să lucreze în țară. Asta poate face doar statul, prin instanțele de judecată”, a remarcat președintele Consiliului Rectorilor.

Grigore Belostecinic spune că există absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie care au început să întoarcă sau și-au luat angajamentul că vor întoarce banii de studii numai pentru a avea libertatea de a munci în altă țară.

Related posts

Guvernul convoacă Celulă de criză din data de 26 decembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de la rețeaua de gaze, de pe 1 ianuarie, în regiunea transnistreană

AlbasatTV, Nisporeni

SIS: Măsuri înăsprite persoanelor controlate de Ilan Șor

AlbasatTV, Nisporeni

Cadavrul unui nou-născut, aruncat într-o gură de canalizare

AlbasatTV, Nisporeni

Feeria sărbătorilor LIVE: Spectacolul „Magia Crăciunului” aduce bucurie la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Gimnaziul din Trușeni va avea un nou stadion multifuncțional

AlbasatTV, Nisporeni

Se caută șef la Consiliul de administrație al ANRE. 17 ianuarie – termenul concursului

AlbasatTV, Nisporeni

11 localități de pe malul drept al Nistrului riscă să rămână fără gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Amendați cu 50 000 de lei pentru transportarea ilegală a bărbaților din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment