ALBASAT
Societate

Ion Chicu: Guvernul va interzice majorarea prețului pentru măștile medicinale

Agenții economici au dreptul să mărească prețul măștilor medicinale. Potrivit premierul Ion Chicu, adaosul comercial pentru acest tip de produse nu este interzis, însă, în prezent, în Moldova nu există premise pentru ca prețul măștilor să fie mărit. Astfel, în acest context, Guvernul va emite o hotărâre prin care va limita adaosul comercial pentru măștile medicinale, informează IPN.

„Este motiv de a interveni. Formal, agenții economici pot majora prețul pentru că la produsele respective nu este stabilită o limită a adaosului comercial. Mâine, în ședință de Guvern vom limita adaosul comercial pentru măști și alte produse de acest gen. Ceea ce se face va fi curmat. Mâine va fi hotărârea de guvern, mâine seară, or joi FISC-ul și Inspecția financiară va poposi pe la farmacii și depozite pentru a verifica tot”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu în cadrul emisiunii de marți seara „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Ion Chicu afirmă că majorarea prețurilor care se atestă acum este nefondată, deoarece în depozite există stocuri suficiente de măști, iar deficitul este creat artificial pentru ca în 2-3 zile aceste măști să poată fi vândute cu 10-15 lei.

Șeful Cabinetului de miniștri a făcut referire și la eliminarea de pe ordinea de zi de astăzi a guvernului a proiectului de Hotărâre cu privire la inițierea negocierilor asupra Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Populare Chineze privind abolirea reciprocă a vizelor. Oficialul afirmă că nu există nicio legătură între virusul care a pornit din China și retragerea proiectului respectiv de pe ordinea de zi.

„Este adevărat că noi suntem în discuții cu partea chineză de vreo trei ani. Se discută două elemente: primul prevede liberalizare pentru vizite de scurt timp cu scopul stimulării turismului și al doilea este regimul de liber schimb. Ele merg în paralel. Noi am sperat că vom avansa pe ambele elemente odată, însă pentru elementul doi nu avem o înțelegere pentru categoriile de mărfuri. Lista de mărfuri se coordonează greu”, a declarat Ion Chicu.

Cât despre faptul că Republica Moldova nu ar fi pregătită pentru a face față coronavirusului, iar guvernul ar fi reacționat prea târziu pentru a lua măsuri de securitate, Ion Chicu precizează că primele măsuri au fost luate încă din momentul în care Organizația Mondială a Sănătății a emis alerta în legătura cu coronavirusul din China.

„După două zile de la anunțul OMS, am convocat Comisia Națională Pentru Sănătate Publică, atunci s-a discutat tot. În urma ședinței, pentru fiecare instituție era scris cu ce se ocupă, fiecare își știe responsabilitățile. De atunci la Spitalul Toma Ciorbă erau pregătite saloanele, paturile în caz de necesitate”, a adăugat premierul.

Ion Chicu spune că guvernul nu va ieși în fiecare zi la televizor pentru a face populism cu ocazia coronavirusului.

Related posts

Alte 1069 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

Из-за COVID-19 умерли еще четыре человека

Albasat

Alegerile parlamentare și prezidențiale nu pot avea loc în aceeași perioadă, decizie

Albasat

Leave a Comment