ALBASAT
Societate

Guvernul anunță măsuri de susținere a mediului de afaceri

Guvernul va aproba, în câteva zile, un proiect de lege ce vizează unele măsuri de susținere a mediului de afaceri, informează Ministerul Finanțelor. Într-un comunicat de presă, citat de IPN, se specifică că va fi introdus moratoriu asupra tuturor controalelor de stat, pe perioada stării de urgență. În această perioadă, se va suspenda controlul fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfăşurat, precum și controlul privind respectarea normelor de protecţie a muncii.

Totodată, se propune anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019 pentru entitățile economice mijlocii și mari.

De asemenea, achitarea impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua până la data de 25 iunie. În același context, declararea și achitarea impozitului pe venit pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești, neplătitori de TVA, cu până la 3 salariați, și de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, se va efectua până la 25 aprilie 2020.

Tot în perioada stării de urgență, termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate se va prelungi cu 30 de zile.

În același timp, începând cu 1 mai, va fi redusă cota TVA, de la 20% la 15%, pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele).

Serviciul comunicare cu mass-media al Ministerului Finanțelor menționează că Centrul Unic de Apel a Serviciului Fiscal de Stat va prelua orice întrebare a agenților economici privind activitatea acestora pe perioada stării de urgență.

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 17 martie.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 05.05.2020

Albasat

Игорь Додон: Приднестровская проблема может быть решена во второй половине следующего года

Albasat

Un nou început: Cetățenia Republicii Moldova pentru o femeie ucraineană din raionul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment