ALBASAT
Societate

AAC a sesizat poliția în privința Avia Invest

Autoritatea Aeronautică Civilă a sesizat organele de drept ca urmare a refuzului concesionarului Aeropotului Internațional Chișinău, „Avia Invest” SRL, de a prezenta baza de cost pentru tarifele aeroportuare, trasnmite IPN.

Autoritatea Aeronautică Civilă este instituția care, potrivit Codului Aerian, verifică corectitudinea formării mărimii taxelor pentru serviciile aeroportuare şi de navigație aeriană. Pe 12 februarie, AAC a solicitat prezentarea bazei de cost a tarifelor pentru serviciile aeroportuare pentru anul 2020. Prin răspunsul scris, oferit de către administratorul „Avia Invest” pe 17 martie, agentul economic a refuzat prezentarea informațiilor solicitate. Acest refuz generează impedimente în realizarea atribuțiilor funcționale ale AAC în calitatea sa de organ de control în domeniul aviației civile, precizează un comunicat de presă al instituției.

Potrivit AAC, acțiunile „Avia Invest”, precum și ale administratorului urmează a fi examinate prin prisma prevederilor Codului Contravențional și anume „împiedicarea activității legitime a funcționarului public”, componență atribuită potrivit Codului Contravențional, poliției.

Autoritatea Aeronautică Civilă a depus o sesizare pe acest caz la Inspectoratul de Poliție Botanica, în vederea inițierii unui proces contravențional în privința împotriva companiei și administratorului societății.

Related posts

Parlamentul susține majorarea alocațiilor de stat pentru mai multe categorii de populație

Albasat

Sechestre de peste 11 milioane de lei pe bunurile beneficiarilor fraudei bancare

Albasat

Sergiu Litvinenco: Amenzile din perioada stării de urgență s-au aplicat neuniform

Albasat

Leave a Comment