ALBASAT
Nisporeni Societate

Operaţiunea de dezinfectare a oraşului Nisporeni, continuă

Operaţiunea de dezinfectare a oraşului Nisporeni, care a debutat săptămâna trecută, continuă şi în aceste zile. Prin această acţiune se dezinfectează spațiile publice, terenurile de joacă, curţile blocurilor, băncile, spaţiile comerciale, staţiile de autobuze, mobilierul din parcuri, dar şi suprafaţa terenurilor de la instituţiile medicale. Soluţiile de dezinfectare au fost pregătite în concordanţă cu toate normativele sanitare.

Autospeciala,  care este antrenată în acţiunea de igienizare, s-a deplasat prin tot oraşul, unde a pulverizat această soluţie dezinfectantă. Autoritățile vor să prevină astfel răspândirea coronavirusului și să aibă grijă de sănătatea oamenilor.

VICTOR POPOV, ŞEFUL ÎNTREPRINDERII MUNICIPALE GOSPODĂRIA COMUNALĂ NISPORENI:  “Noi acum ne aflăm pe teritoriul Spitalului Raional, unde am fost deja 4 zile la rând cu tehnica, am făcut dezinfectare cu materialul dat. La momentul dat aşteptăm că a vorbit dl primar ca să mai procurăm poate altfel de soluţie, nu cunosc. Totodată s-a propus mai multor întreprinderi ca să vină administratorii să ia material ca să poată să-l folosească la întreprinderile lor, cum ar fi: Întrepinderea Silvică şi altele, ca ei să poată să stropească pe teritoriul lor, că noi nu reuşim. Pur şi simplu, oamenii au venit şi au luat 100-200 de litri de material şi ei cu maşina de stropit, stropesc teritoriul, dau şi înăuntru că şi pe ei îi vizitează oamenii şi în acest mod lucrăm. La magazine de alimentare am început de vineri şi practic până în ziua de azi, noi am stropit la toate magazinele de alimentare, adică intrările în magazine şi zona apropiată de magazine, de farmacii, au fost prelucrate cu materialul dat de Gospodăria Comunală.”

Locuitorii spun că această acțiune este binevenită, mai ales că igiena riguroasă este cea mai sigură metodă pentru a ține virusul la distanță.

 “E foarte bine că ne protejează de virusul acesta. Dezinfecţia chiar e binevenită. Acum am venit urgent la farmacie şi mă duc să cumpăr producţie că dacă va fi ceva mai rău, să stau acasă. Sigur că e binevenită dezinfecţia tot timpul, dar în timpul de faţă încă e mai bine.”

 “E bine, într-un fel, e foarte bine, curăţenie trebuie să fie, mai ales acum cu toată criza asta. “

“E foarte bine că se face la timp. Ne protejăm şi noi cum putem. Tragem nădejde că vom izbăvi boala asta care a venit. Poate ne va ocoli cumva şi pe noi şi nu vom mai fi afectaţi.”

În timpul măsurii de dezinfecţie, se recomandă să nu fie atinse obiectele ce au fost stropite cu această soluţie, timp de 12 ore.    În caz de contact cu pielea, este indicat să spălaţi imediat cu apă şi săpun. Iar  în caz de contact cu ochii: clătiți-i cu lichid de uz ocular sau cu apă și țineți pleoapele deschise timp de 10 minute. Amintim că acţiunea de igienizare și dezinfecție a oraşului Nisporeni a demarat în data de 20 martie. Pentru această măsură, Primăria oraşului a achiziţionat 10 tone de soluţie dezinfectantă, pentru care  au fost cheltuiţi peste 50 de mii de lei.

 

 

 

 

 

 

Related posts

Cursul valutar oficial la 22.04.2021

Albasat

O nouă inițiativă comunitară la Vărzărești. Implică-te! Contribuie!

AlbasatTV, Nisporeni

Deputații PAS vor depune o cerere la CC „în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului”

Albasat

Leave a Comment