Anul acesta sărbătorim Paştele acasă, din cauza pandemiei cu COVID-19. Însă acest lucru nu ne împiedică să respectăm, totuşi, nişte tradiţii şi să ne bucurăm cu cei dragi cu care locuim sau cu cei dragi aflaţi la distanţă.
Tradiţiile de Paşte încep cu cele din timpul Postului Paştelui, apoi cele din Săptămâna Patimilor, în special cele din Joia Mare (când se vopsesc ouăle), din Vinerea Mare (când se ţine post negru în amintirea patimilor lui Isus Hristos) sau cele din Noaptea Învierii (când se aduce Lumina ce biruieşte moartea). Însă ce tradiţii sunt pentru Duminica Patelui, prima zi a Sărbătorilor Pascale. Iată câteva dintre ele, uşor de ţinut şi pet imp de pandemie.
Spală-te în dimineaţa Paştelui cu apă în care a stat un ou roşu. Bunicii spun că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus în Noaptea Învierii un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate. Astfel, vom fi sănătoşi şi roşii în obraji (semn de sănătate în trecut) tota anul.
Haine noi în prima zi de Paşte. În prima zi de Paşte este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea trupului şi spiritului.
Nu dormi în ziua de Paşte. Din bătrâni se spune că nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.
Alege-i pe cei cu care ciocneşti ouăle de Paşte. Mulţi cred că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte, se vor întâlni pe lumea cealaltă. Din acest motiv, bunicii noştri sunt de părere că e important să îţi alegi cu grijă persoanele cu care ciocneşti în Duminica Paştelui.
La masa din Duminica Paştelui mănâncă prima data un ou. La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou. Se crede că astfel vei obţine sănătate pe tot parcursul parcursul anului. Şi abia după ou, peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.
Oul trebuie împărţit. Bătrânii şi părinţii cred că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.
Oul poate anunţa o nuntă. Dacă oul pe care l-ai ciocnit în prima zi de Paşte are două gălbenuşuri, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că te vei însura/mărita foarte curând.
S-a spart sau nu oul? În unele sate din Moldova, tradiţia spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.
Nu uita de străbuni. De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi. De aceea, în multe zone din ţară, în Dimineaţa de Paşte, se merge la cimitir unde se duce Lumină şi se impart ouă roşii. Anul acesta, însă, vom rămâne acasă.
Cei ce se nasc sau mor în această zi sunt speciali. Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai. Bătrânii spun că acei copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.