ALBASAT
Societate

Veniturile proprii în fondurile AOAM, în creștere

În primele patru luni ale anului curent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri proprii de aproape 1,638 miliarde de lei. Acumulările respective au fost în creştere cu aproximativ 96 de milioane, ceea ce reprezintă 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al CNAM se menționează că cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au atins cifra de 1,501 miliarde de lei, cu aproape 77 de milioane mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

În același timp, primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depăşit 113 milioane, fiind în creştere cu peste zece milioane comparativ cu primele patru luni ale anului trecut.

Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, constituie peste 23 de milioane de lei, cu circa opt milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Related posts

Klaus Iohannis a solicitat sprijin european pentru Republica Moldova, la Bruxelles

AlbasatTV, Nisporeni

50 de companii și-au prezentat ofertele la Târgul locurilor de muncă

AlbasatTV, Nisporeni

Încă un judecător recunoscut vinovat în dosarul ,,Laundromat” și liberat de răspundere

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment