ALBASAT
Societate

Pro Moldova vine cu un proiect de lege pentru cei care au 3 ani până la pensionare

Grupului parlamentar Pro Moldova vine cu un proiect de lege care prevede măsuri de protecție socială pentru cei care au rămas fără un loc de muncă în urma crizei pandemice, mai exact pentru cei care mai au 1, 2 sau 3 ani până la vârsta de pensionare standard, ca să poată beneficia de pensie anticipată, transmite IPN.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat că proiectul de lege va fi înregistrat astăzi în Parlament şi a solicitat deputaților să-l susţină, iar Guvernul să vină, în timpul cel mai apropiat, cu un aviz, iar săptămâna viitoare proiectul să fie dezbătut în plenul Parlamentului şi votat.

„Statul, prin deciziile sale, a obligat foarte mulţi agenţi economici să-şi sisteze activitatea pentru o perioadă de timp sau să-şi limiteze activitatea, ceea ce a dus la riscul ca agenţii economici să ajungă în insolvenţă, să fie în pragul falimentului şi majoritatea dintre aceşti agenţi economici au trimis oamenii ori în concediu, ori i-au disponibilizat”, a remarcat Andrian Candu.

Deputata Elena Bacalu a menţionat că acest proiect de lege ar îmbunătăţi situaţia multor cetăţeni din Republica Moldova. „Disponibilizând personalul întreprinderii, agenţii economici au fost nevoiţi să concedieze şi persoane cărora le-a rămas să activeze o perioadă mai mică de trei ani până la obţinerea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, din motiv că actualmente economia se află în recesiune provocată de implementarea unor acţiuni economice şi sociale ineficiente de către stat. Lor le este foarte greu să se angajeze, astfel artificial li s-au creat impedimente de a obţine dreptul la pensie pentru limita de vârstă. În aceste condiţii statul este obligat să intervină pentru a remedia situaţia creată şi a oferi posibilitate persoanelor cu vârsta menţionată în proiect să beneficieze, la dorinţă, de opţiunea de a ieşi la pensie mai devreme în condiţiile extraordinare prezente”, a mai spus Elena Bacalu.

Related posts

Ruslan Codreanu: Este firesc să ne unificăm forțele în jurul integrării europene

AlbasatTV, Nisporeni

Icoane pictate pe cutii de muniție aduse din Ucraina, într-o expoziție la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE. Şedinţa Parlamentului Republicii Moldova din 18 iunie 2020

Albasat

Leave a Comment