ALBASAT

Școlile din Moldova vor fi gestionate de agenții teritoriale pentru educație

ActualitateSocietate

În Republica Moldova vor fi create aproximativ 10 agenții teritoriale pentru educație, care vor înlocui actualele direcții raionale și municipale de învățământ. Reforma face parte din programul „Restart în educație”, lansat de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit ministrului Dan Perciun, implementarea programului va reduce diferențele dintre școli și va asigurara accesul echitabil la studii de calitate pentru toți elevii, transmite IPN.

Potrivit ministrului educației, noul model prevede trecerea școlilor primare, gimnaziale și liceale în subordinea agențiilor teritoriale, care vor fi coordonate de MEC, în timp ce educația timpurie și învățământul extrașcolar vor rămâne în competența autorităților publice locale. Agențiile teritoriale pentru educație vor administra rețeaua școlară, vor fi responsabile de selectarea și evaluarea directorilor, de monitorizarea calității educației, de gestionarea infrastructurii și transportului școlar, precum și de implementarea măsurilor privind incluziunea, siguranța școlară și digitalizarea proceselor administrative.

Dan Perciun a declarat că actualul sistem este fragmentat și influențat politic, iar acest lucru afectează calitatea educației în diferite raioane. „Obiectivul de bază și obiectivul major la ceea ce ne propunem să facem este să reușim să asigurăm accesul egal al tuturor copiilor, indiferent de raionul în care ei își fac studiile, la educație de calitate”, a afirmat ministrul.

Potrivit ministrului, există diferențe majore între raioane la rezultatele examenelor, competențele digitale, raportarea cazurilor de bullying sau incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, aproape 30% dintre funcțiile din direcțiile de învățământ sunt vacante, iar în unele raioane gradul de ocupare este mult sub media națională. Potrivit lui Dan Perciun, salariile mici și lipsa unei administrări unitare au slăbit capacitatea sistemului de a gestiona eficient școlile.

Ministrul a mai declarat că noua structură va avea responsabilități clare privind administrarea rețelei școlare, gestionarea investițiilor, transportul elevilor și sprijinirea directorilor și profesorilor. „Ne dorim ca gestionarea sistemului educațional să fie realizată de către o verigă profesionistă, cu minimă dependență de factorul politic, să fie luate acele decizii care sunt bazate pe date și întotdeauna pornesc de la interesul superior al copilului”, a spus Dan Perciun.

Conform conceptului prezentat, reforma va fi lansată în consultări publice pe parcursul lunii iunie, iar modificările legislative ar urma să fie aprobate până la sfârșitul sesiunii parlamentare, până în 30 iulie. Agențiile teritoriale pentru educație ar urma să fie create din toamna anului 2026 și să devină pe deplin funcționale din 1 ianuarie 2027. Ministerul afirmă că noul sistem va simplifica administrarea școlilor și va clarifica responsabilitățile pentru părinți, profesori și directori.