Unele categorii de cetățeni ai Republicii Moldova care intră pe teritoriul României nu mai sunt obligați să respecte regimul de carantină la domiciliu timp de 14 zile. Republica Moldova a fost scoasă din lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare ca urmare a unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență din România, transmite IPN.
Exceptarea de carantină este valabilă cel puțin până la mijlocul lunii viitoare. Excepțiile pot fi consultate pe pagina Ambasadei Republicii Moldova la București, pagina Ministerului Afacerilor Externe al României sau Guvernului României.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României din 14 octombrie 2020, starea de alertă a fost extinsă pe teritoriul României începând cu data de 16 octombrie 2020, pentru o perioadă de 30 de zile, astfel fiind menținută interdicția de intrare pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini, inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova şi apatrizilor.
- ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale
- Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse
- Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024
- Cursul valutar oficial la 27.11.2024
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze