ALBASAT
Societate

Naționala Moldovei a remizat contra Rusiei

Selecționata de fotbal a Moldovei a remizat împotriva Rusiei, scor 0-0, într-un meci amical disputat la Chișinău. Partida s-a jucat fără spectatori din cauza pandemiei de COVID-19, transmite IPN.

Portarul Stanislav Namașco a fost eroul primei reprize. Goalkeeperul de la echipa azeră Kesla a avut două intervenții salvatoare, în urma șuturilor expediate din interiorul careului de Alexei Miranchuk și Fedor Chalov. În partea a doua, tot rușii au fost mai periculoși. Jirkov și Sobolev au tras milimetric pe lângă poartă, iar Alexei Miranchuk a nimerit bara din lovitură liberă.

”Am jucat contra unei echipe puternice. Mă bucur că am învățat lecția din luna octombrie și am jucat exemplar în apărare. Cred că am meritat acest egal”, a declarat selecționerul Moldovei, Engin Firat.

Pentru Moldova urmează două meciuri din cadrul Ligii Națiunilor. Pe 15 noiembrie ”tricolorii” vor găzdui Grecia, iar pe 18 noiembrie vor evolua în deplasare cu Kosovo.

Related posts

S-a dispus închiderea spațiul aerian al Republicii Moldova

Albasat

Cursul valutar oficial la 23.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Zinaida Greceanîi: Am votat pentru pace, stabilitate și pentru prosperitatea țării

Albasat

Leave a Comment