ALBASAT
Societate

Statul insular din Pacific fără niciun caz de coronavirus care poate deveni primul din lume cu toată populația vaccinată

Un grup de insule din Oceanul Pacific, care formează un stat aflat între puținele din lume care nu a înregistrat niciun caz de Covid-19, ar putea deveni prima națiune cu toată populația vaccinată împotriva bolii.

Republica Palau, un arhipelag cu o populație de aproximativ 18.000 de persoane, a primit sâmbătă primul transport cu vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică americană Moderna. Vaccinările au început a doua zi, a anunțat Ministerul Sănătății din Palau pe Twitter, potrivit CNN.

Primul transport a inclus 2.800 de vaccinuri, care vor fi administrate în două doze la câte o persoană, la distanță de 28 de zile. Angajații din domeniul sănătății, oficialii cheie și cetățenii vulnerabili vor fi printre primii care vor fi vaccinați, potrivit ministerului Sănătății.

Până în prezent, Palau nu a înregistrat niciun caz de coronavirus sau deces legat de virus, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

În ianuarie, când virusul a început să se răspândească în Asia și Pacific, Palau a fost printre primele state care au implementat controale foarte stricte la frontieră. Granițele sale au fost complet închise până în martie, iar în aprilie s-a început testarea în masă a populației.

Aceste măsuri au fost esențiale pentru controlul Covid-19, a declarat ambasadorul Palau la ONU, în luna mai.

Palau are acces la programul de vaccinare anti-Covid-19 al SUA

Națiune independentă, dar în strânsă asociere cu Washingtonul, Palau are acces la programul de vaccinare anti-Covid-19 al Statelor Unite.

Arhipelagul are o suprafață de doar 459 de kilometri pătrați, aproximativ o șesime din suprafața Rhode Island, cel mai mic stat american. Această caracteristică avantajează națiunea în cursa imunizării, potrivit coordonatorului campaniei, Ritter Udui. „Suntem norocoși că avem acces la vaccinuri, iar dimensiunea redusă a statului ne avantajează în desfășurarea campaniei”, a spus Udui.

„Vaccinarea nu este obligatorie, dar scopul nostru este să imunizăm 80% din populație”, a mai spus oficialul.

Palau a planificat inițial ca vaccinările să fie finalizate până în mai, dar Udui a spus că acest termen „va fi prelungit, cel mai probabil”, din cauza unei încetiniri a distribuției din SUA.

Sylvia Osarch, 60 de ani, doctor în medicină geriatrică, a fost prima persoană din Palau care a primit vaccinul, duminică.

Sunt fericită să dau un exemplu comunității mele”, a spus ea. „Vreau să le spun oamenilor că am făcut vaccinul pentru a-i proteja. Deci, când le vine rândul, îi rog să se vaccineze pentru a ne proteja pe noi, cei care oferim servicii medicale.”

Palau a ales vaccinul Moderna pentru că poate fi păstrat într-un frigider standard, a spus Udui. Insula nu avea facilitățile pentru a stoca vaccinul Pfizer, la – 70 de grade Celsius. Udui a confirmat că Palau a primit între timp cel puțin o unitate de depozitare frigorifică la sfârșitul lunii decembrie, care poate stoca până la 5.000 de doze de vaccin Pfizer.

Related posts

Chișinăul cheamă repetat Tiraspolul la masa de negocieri pe domeniul sănătății

Albasat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 993 de cazuri noi

Albasat

Медицинские маски и перчатки нельзя будет экспортировать до конца месяца

Albasat

Leave a Comment