ALBASAT
Societate

Maia Sandu: Moldova are nevoie de proiecte de cooperare concrete cu partenerii externi

În urma cooperării cu NATO, Republica Moldova a reușit treptat să-și consolideze parteneriatele externe, să inițieze reforma sectorului de securitate și să înceapă procesul de modernizare a armatei naționale, menționează președintele țării, Maia Sandu.  Într-o discuție telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, șefa statului i-a mulțumit pentru mulți ani de sprijin și parteneriat cu Republica Moldova, inclusiv pentru ajutorul de echipament medical pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19, transmite IPN.

„Am accentuat prioritățile mele în calitate de președinte, în special lupta împotriva corupției, precum și angajamentul de a depune toate eforturile pentru a construi un stat sigur pentru cetățeni, dar și previzibil la nivel internațional”, precizează Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Șefa statului a menționat că Republica Moldova are nevoie atât de o politică externă activă, cât și de proiecte de cooperare concrete cu partenerii externi. „Rolul acestor parteneriate este să aducă beneficii cetățenilor Republicii Moldova, să fortifice instituțiile statului, astfel încât Republica Moldova să devină un stat democratic, cu instituții funcționale și un factor de stabilitate în regiune”, a mai spus Maia Sandu.

Related posts

Șoferii continuă să parcheze pe străzile principale, în pofida dispoziției Primăriei

Albasat

Mesajul Ambasadorului UE în Republica Moldova cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Albasat

Platforma DA a depus denunț la Procuratură privind negocierile cu compania Horus

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment