ALBASAT
Societate

Testul negativ la COVID-19 este cerut pentru zborul în SUA

Începând cu 26 ianuarie, toți pasagerii cu vârsta de peste doi ani, care intenționează să călătorească în SUA pe cale aeriană, trebuie să prezinte un rezultat negativ la testul COVID-19 efectuat nu mai devreme de trei zile de la data călătoriei. O alternativă este prezentarea documentației privind recuperarea de COVID-19 în 90 de zile anterioare călătoriei. Precizările în acest context sunt făcute de către Ambasada SUA la Chișinău, transmite IPN.

Totodată, Ambasada Republicii Moldova în SUA menționează că persoanelor care intenționează să călătorească în SUA pe cale aeriană și care nu vor fi în măsură să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum trei zile înainte de zbor, nu li se va permite îmbarcarea.

Dovada rezultatului testului de laborator va fi prezentată în formă scrisă pe suport de hârtie sau în format electronic.

Persoanelor care dețin o viză pentru Statele Unite și care sunt în interiorul sau în afara Uniunii Europene nu le este permisă tranzitarea aeroporturilor din spațiul Schengen, precum și din Marea Britanie sau Irlanda, în drum spre Statele Unite. Tranzitarea acestora supune călătorii restricțiilor de călătorie. Restricțiile respective nu se aplică cetățenilor americani sau rezidenților permanenți legali, deținători ai green card.

Related posts

Deputat nou în fracțiunea BCS

Albasat

Substanțe chimice în valoare de 144 mln lei. Percheziții în patru localități

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul a aprobat Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Albasat

Leave a Comment