12 persoane sunt suspectate de comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor. Doi dintre suspecți – presupuși organizatori – își ispășesc pedepsele în locurile de detenție, iar un alt suspect deține funcție de conducere în unul din penitenciarele din țară, transmite IPN.
Direcția de Poliție a capitalei menționează că, pe parcursul anului 2020 și până în prezent, suspecții ar fi însușit de pe cardurile bancare ale cetățenilor mijloace bănești în sumă totală de 701,9 mii lei, fiind stabilite până acum 150 de cazuri. O parte din mijloacele financiare însușite erau îndreptate pentru dezvoltarea și menținerea grupului criminal.
Suspecții au vârstele cuprinse între 20 și 45 ani, fiind originari din diferite raioane ale țării. Toți au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore, fiind plasați în izolator. Conform legislației, aceștia riscă până la opt ani de închisoare.
Administrația Națională a penitenciarelor nu a venit deocamdată cu o reacție la cazul comunicat de poliție.
Banca Națională a Moldovei atenționează că orice informație cu privire la cardurile bancare este privată și nu trebuie comunicată nimănui, nici chiar reprezentanților băncilor. Pentru a preveni situațiile de fraudă, cetățenii sunt îndemnați să activeze opțiunea de aplicare a limitelor valorice pentru operațiunile efectuate prin intermediul cardului de plată. Limita reprezintă valoarea maximă a tranzacțiilor sau un număr maxim de operațiuni care se pot efectua zilnic, săptămânal sau pentru o anumită perioadă, din contul de plăți la care este atașat cardul de plată.
- Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei
- Moldova și China discută lansarea unei curse aeriene directe pentru facilitarea călătoriilor
- Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an
- Eroii români, comemorați la Vărzărești de Ispas
- Schimb de experiență și bune practici educaționale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Vărzărești

