ALBASAT
Societate

Directorii și primarii vor decide modul de desfășurare a procesului educațional

Directorii instituțiilor de învățământ și primarii localităților vor decide modul în care se va desfășura procesul educațional în grădinițe și în școli. Acest lucru a fost convenit de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, după ce la ședință nu a fost susținută ideea sistării procesului educațional, transmite IPN.

„Am pledat pentru sistarea generală a procesului de învățământ. Însă, argumentele invocate de Ministerul Educației și epidemiologi nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a întrerupe procesul educațional. Prin urmare, decizia la care s-a ajuns în mod consensual este să delegăm administrațiilor publice locale, de nivelul unu și doi, împreună cu administrațiile școlilor, grădinițelor, să decidă cum vor proceda, în funcție de situația epidemiologică locală”, a declarat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, într-un briefing de presă.

Potrivit lui, chiar dacă practic toate raioanele sunt sub cod roșu, totuși există localități unde situația epidemiologică este mai puțin gravă.

Aureliu Ciocoi a menționat că directorii și primarii vor decide dacă procesul educațional va fi sistat, inclusiv pentru clasele primare sau dacă există condiții pentru a continua acest proces cu prezența fizică a elevilor și a preșcolarilor.

Related posts

BNM lansează un podcast de educație financiară

AlbasatTV, Nisporeni

Statul falimentează producătorii locali de energie regenerabilă, declarații

AlbasatTV, Nisporeni

Proteste violente în Bulgaria. Mii de bulgari s-au bătut cu forțele de ordine, cerând demisia premierului Borisov

Albasat