ALBASAT
Societate

Ce înseamnă UE și Ziua Europei pentru ambasadorii europeni în Republica Moldova

Uniunea Europeană și Ziua Europei înseamnă, pentru statele membre ale UE, libertate, democrație, securitate, solidaritate, prosperitate și principii și valori europene. Calificările au fost aduse de ambasadorii statelor Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul unui eveniment online de lansare a Zilei Europei 2021. Potrivit ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Michalko, cu Moldova, Uniunea Europeană dezvoltă relația pe baza Acordului de Asociere, care deschide poarta spre prosperitate și standarde europene și reforme care pot fi realizate cu sprijinul oferit de UE și statele membre UE pentru cetățenii Republicii Moldova.

Peter Michalko a menționat că, Ziua Europei marchează pacea și unitatea, iar anul acesta, mesajul principal pe care-l promovează este „Solidaritate pentru sănătate, împreună pentru un viitor mai bun!”. Potrivit lui, UE este solidară cu cetățenii Republicii Moldova din prima zi a pandemiei și împreună cu siguranță vom depăși această grea încercare. Ziua Europei este un prilej de a marca principiile solidarității, unității și păcii pentru valori pe care UE le apreciază și aplică în toate demersurile sale de peste 71 de ani. Pentru cetățenii UE și țărilor membre, Ziua Europei înseamnă în mod concret libertatea și dreptul de a trăi o viață demnă într-un stat de drept, într-o societate puternică și cu o economie în continuă dezvoltare. „Ne dorim ca aceste valori să fie trăite și de cetățenii Republicii Moldova pentru că o țară vecină în care domină prosperitatea și statul de drept înseamnă pentru noi, UE, împărtășirea comună a păcii și democrației”, a adăugat ambasadorul UE.

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganniger, a declarat că Germania a fost împărțită, din acest motiv, asocierea la UE pentru Germania  înseamnă lucruri diferite. Pentru partea de vest a Germaniei, UE înseamnă reconciliere, însemna prosperitate, pace, solidaritate după război. Pentru partea de est a Germaniei, Europa înseamnă foarte multe valori, fiind asociată cu libertatea și posibilitatea de a călători liber, de a trăi experiențe noi și de a fi parte a unei Europe lărgite. În opinia sa, această unificare și unitate înseamnă o libertate nouă și probabil aceasta este mai importantă pentru Germania de est. Potrivit ambasadoarei, Ziua Europei este „o zi de recunoștință pentru că în această perioadă Germania marchează terminarea celui de-al Doilea război mondial, iar asta înseamnă pentru noi pace, libertate și unitate”.

Dr. Pedro Leite de Sampaio, însărcinat cu afaceri la Ambasada Portugaliei în Republica Moldova, susține că pentru Portugalia UE înseamnă valori comune, protecție socială, mobilitate și libertatea persoanelor, precum și călătorii libere. În opinia sa, este foarte important ca UE să fie o familie unită, să existe o lume mai puternică, cu dezvoltare economică și prosperitate pentru toți cetățenii. Potrivit oficialului, Portugalia, de când a intrat în UE, s-a schimbat, a devenit un stat membru activ care promovează valorile UE.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a menționat că România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 și pentru români Ziua Europei este despre bucurie, despre speranță, despre încredere, justiție corectă, coeziune, dar și despre responsabilitate, angajament, principii și valori. Potrivit lui, UE este o construcție politică în care fiecare om al societății se simte protejat, se simte respectat și are în față un orizon predictibil. indiferent de etnie, limbă vorbită, apartenență politică sau religie. UE este despre unitate în diversitate. Pentru România, în special, UE a însemnat mai multă predictibilitate pentru cetățenii de rând, mai multă stabilitate. „UE înseamnă până la urmă dezvoltare, pentru că ești parte a unui club select unde toți sunt uniți de aceleași valori și principii, este un club care-și respectă cetățenii, își respectă statele. Și mai mult, este un club care în vremuri dificile, precum vremuri care le trăim acum, manifestă solidaritate pentru cei din apropierea lor”, a adăugat Daniel Ioniță.

Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff, a menționat că pentru Franța, proiectul european înseamnă pacea și esența lui înseamnă și valorile democratice. Nu este un model colectivist sau autoritar, ci unul care trebuie să promoveze individualismul. UE reprezintă și o platformă de libertate de exprimare, de opinie, de alegere. Totodată, 9 mai este Ziua Europei și această zi înseamnă o piață unică, securitate alimentară, Zona Schengen, Erasmus + și alte valori. „Pacea este viitorul Europei și asta înseamnă pentru noi 9 mai 2021”, a spus ambasadorul Franței.

Anna Lyberg, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a declarat că Suedia a aderat la UE în 1995 și, astăzi, cooperarea a devenit o parte firească a vieții suedezilor, fiind încadrată în identitatea suedeză. Suedia sărbătorește valorile comune, respectarea drepturilor omului, democrația, supremația legii, dar sărbătorește și diversitatea și cooperarea și solidaritatea și deschiderea. Ambasadoarea a scos în evidență relația puternică dintre UE și Republica Moldova, cu valori partajate cu statele membre ale UE. Totodată, ea a remarcat că se bucură că UE și țările membre a reușit să fie alături de Moldova în această perioadă grea de pandemie.

Zilele Europei în Republica Moldova sunt marcate în acest an, în perioada 5-31 mai.

Related posts

Trei minori s-au intoxicat cu produse de ardere emanate de un cazan

AlbasatTV, Nisporeni

Nistru conduce campionatul național de futsal

AlbasatTV, Nisporeni

Мнения менеджеров университетов об оптимизации университетов

Albasat