Sheriff Tiraspol și Sfîntul Gheorghe Suruceni se vor duela în finala Cupei Moldovei. Tiraspolenii s-au calificat în ultimul act după ce au învins deținătoarea în exercițiu a trofeului, FC Petrocub cu 3-1.
Petrocub a deschis scorul prin Mihai Platica în minutul 56, însă peste 8 minute gazdele au egalat prin columbianul Frank Castaneda. Sheriff a preluat conducerea în minutul 81 după golul lui Adama Traore, iar Dimitrios Kolovos a înscris în prelungirile reprizei secunde. „Pentru prima dată am savurat cu adevărat meciul. O partidă de cupă, care este de neprețuit. Voi spune că în asemenea meciuri se naște o echipă adevărată”, a declarat antrenorul echipei Sheriff, Yuri Vernydub.
În cealaltă semifinală, Sfîntul Gheorghe s-a impus în fața lui Dinamo-Auto cu 2-1. Nicolai Solodovnicov a înscris pentru „sfinți”, dar gazdele au egalat repede, prin Abdula Genaev. Învingătoarea s-a decis în prelungiri, unde Sfîntul Gheorghe a dat lovitura, prin Victor Stînă.
Finala Cupei Moldovei se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău, pe 30 mai. Sheriff și Sfîntul Gheorghe s-au mai întâlnit în ultimul act al competiției în 2019. Atunci „viespile” s-au impus cu 1-0 în prelungiri.
- Cursul valutar oficial – 25.06.2026. Vezi cotațiile stabilite de BNM
- Procurorii cer arest preventiv pentru șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei
- Studenții vor trebui să declare dacă au folosit inteligența artificială la redactarea lucrărilor universitare
- Mașinile cu sistem eCall vor putea alerta automat serviciul 112 în caz de accident
- Primul caz de Ebola în Franța, confirmat la un medic revenit din Congo

