ALBASAT
Societate

Intellinews: La toamnă, în Moldova începe primăvara europeană

În timp ce după alegeri liderul PAS Igor Grosu a vorbit despre sarcina deblocării asistenței din partea Bruxellesului, intellinews.com titrează că EU este gata să pună în aplicare planul de redresare economică a țării în valoare de 600 de milioane de euro odată cu investirea unui guvern promovat de PAS.

Declarațiile sunt în absolut consens, deși crează impresia unui decalaj. Sursa arată că planul de redresare economică este strict condiționat, ceea ce impune PAS-ului niște angajamente antemergătoare. Investițiile se vor face în baza principiului „mai mult pentru mai mult”, urmărindu-se progrese în reformele structurale, întâi și-ntâi în domeniul justiției și combaterea corupției – principala condiție prealabilă pentru acordarea asistenței financiare.

Planul se bazează pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și IMM-uri; infrastructură; educație și angajarea forței de muncă și reforma statului de drept și a justiției.

Intellinews.com arată că rezultatul alegerilor a fost salutat de către înalți oficiali ai UE. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, și comisarul pentru extindere, Oliver Varhelyi, au făcut o declarație comună că „poporul din Moldova și-a demonstrat angajamentul față de democrație și statul de drept”.

Aceștia au adăugat că UE „așteaptă cu nerăbdare să lucreze în parteneriat cu un guvern și un parlament stabil și puternic pentru a aborda provocările cu care se confruntă țara”.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că „Moldova se află la o răscruce de drumuri” și „Planul de redresare economică al UE constituie un efort fără precedent pentru a ajuta țara pe drumul său spre redresare și pentru a realiza o agendă de reformă ambițioasă, în interesul cetățenilor săi”.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan din partea Partidului Național Liberal din România (PNL), care conduce delegația Parlamentului European în Comisia de asociere parlamentară UE-Moldova, a declarat că planul este „cea mai bună veste primită de cetățenii Republicii Moldova din Uniunea Europeană după liberalizarea regimului de vize ” în 2014.

Related posts

Șase monede comemorative sunt puse în circulație din 23 decembrie 

AlbasatTV, Nisporeni

47 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Albasat

Șeful ANSP Nicolae Furtună a demisionat

Albasat

Leave a Comment