Municipiul Chișinău se va afla în stare de urgență în sănătate publică până pe 15 martie. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Chișinău. De asemenea, a fost instituit cod portocaliu de alertă, având în vedere situația epidemiologică nefavorabilă de transmitere comunitară a noii tulpini Omicron, transmite IPN.
Comisia a menținut măsurile de protecție anti-COVID-19, precum: purtarea măștilor în toate spațiile închise, dezinfectarea mâinilor în localuri, magazine, centre comerciale, precum, evitarea aglomerațiilor și păstrarea distanței de minim un metru la evenimentele publice organizate.
Comisia cere Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină instituirea unui centru unic de coordonare a spitalizărilor COVID-19 în spitalele republicane și municipale. O altă solicitare ține de revizuirea recomandărilor de testare la COVID-19, cu stabilirea clară a aplicării testelor PCR și celor rapide. Aceasta, în contextul ratei înalte a rezultatelor fals-negative la testarea rapidă, fapt ce duce la stabilirea tardivă a diagnosticului și, respectiv, la întârzierea inițierii tratamentului.
Asociațiile medicale teritoriale, centrele de sănătate din suburbii, precum și centrele medicale private vor asigura vaccinarea în municipiul Chișinău pentru a atinge rata de 70% de populație vaccinată în raza teritoriului deservit, până la sfârșitul lunii martie 2022.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024