Administraţiile publice centrale şi locale, întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, sunt atenționate să țină cont de nouă versiune a Clasificatorului Ocupaţiilor din Republica Moldova la completarea documentelor oficiale, ori de câte ori se cere indicarea ocupaţiei. Același lucru este valabil și pentru alte persoane juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, precizează un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale, citat de IPN.
Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova este utilizat de către entităţile economice la completarea tabelului numărul doi al Dării de seamă a Indicelui Plăților de Consum 21. Versiunea nouă a Clasificatorului (aprobată prin Ordinul ministrului muncii și protecției sociale numărul 11 din 12 noiembrie 2021) urmează a fi utilizată în raportare de către entităţile economice începând cu 1 iunie la prezentarea Dărilor de seamă Indicelui Plăților de Consum 21 pentru luna mai 2022.
Pentru actualizarea sistemelor informaţionale contabile, Clasificatorul poate fi regăsit pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări Sociale la rubrica „Pentru plătitorii de contribuţii”, subrubrica „Clasificatoare”.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

