Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, a efectuat, la data de 15 iulie curent, o vizită de lucru la ocolul silvic Ciorești, Î.S. „Întreprinderea pentru Silvicultură Nisporeni-Silva” și la ocolul silvic Valea Mare, Întreprinderea pentru silvicultură „Silva-Centru” Ungheni.
Vizita face parte din seria de acțiuni întreprinse în vederea realizării unui schimb de păreri vis-a-vis de necesitatea desfășurării unei reformare structurale a sectorului forestier, reieșind din noile realități social-economice, obiective strategice și în concordanță cu schimbările care au loc în întreaga economie națională.
Silvicultorii au venit cu propunerea ca în cel mai scurt timp posibil să fie elaborat și implementat un nou program de remunerarea a lucrătorilor sezonieri sau zilieri. Lipsa acestora, dar și utilajul învechit fizic și moral se răsfrânge în mod direct asupra volumului dar și a calității lucrărilor efectuate.
Potrivit lor, întreprinderile silvice dispun de potențialul necesar de cadre calificate, dar în mod special, la anumite lucrări sezoniere sunt nevoiți să angajeze și persoane din afara sistemului. Prin majorarea salariului, pentru această categorie se urmărește atragerea persoanele care pot participa la diverse lucrări în silvicultură.
Iuliana Cantaragiu a vorbit și despre Programul Național de Împădurire și Reîmpădurire ce prevede plantarea în următorii 10 ani, cu vegetație forestieră a circa 100 000 de hectare.
„Armonizarea funcțiilor pădurii cu cerințele prezente și viitoare ale societății, prin promovarea unui management forestier eficient bazat pe gestionarea sustenabilă a pădurii și a altor terenuri cu vegetație forestieră prin creșterea aportului sectorului la dezvoltarea rurală constituie unul din obiectivele ministerului. În același context dimensiunea cinegetică este una dintre preocupările noastre de bază, cu accente pe protecția, folosirea rațională și reproducerea fondului cinegetic de stat”, a menționat Iuliana Cantaragiu.
În cadrul întrevederii, au fost discutate și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către Agenția „Moldsilva” în colaborare cu reprezentanții administrațiilor publice locale în vederea asigurării cu lemn de foc a populației din mediul rural. Prin această inițiativă se vrea planificarea tăierilor necesare pentru sezonul de încălzire și evitarea tăierilor ilicite de masă lemnoasă.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul