ALBASAT
Societate

Au fost efectuate percheziții la Primăria municipiului Comrat

La sediul Primăriei municipiului Comrat au fost efectuate percheziții într-un dosar de abuz de serviciu. Sunt vizați un viceprimar și un specialist al Primăriei care ar fi favorizat și ar favoriza în continuare trei agenți economici la procedurile de achiziții publice, precizează Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit oamenilor legii, agenții economici au semnat contractele cu Primăria în valoare de 135 de milioane de lei, pe parcursul perioadei 2019-2022. Factorii de decizie ai Primăriei cunoșteau că toate companiile sunt gestionate de aceeași familie, folosesc același utilaj și echipament tehnic, iar personalul indicat în oferte este unul și același pentru toate trei întreprinderi.

În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, iar toate persoanele vizate în dosar sunt cercetate în stare de libertate. Oficiul sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală. CNA menționează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. 

Related posts

Cursul valutar oficial la 28.01.2023

AlbasatTV, Nisporeni

10 medalii la Mondialul de karate shotokan printre seniori și tineret

AlbasatTV, Nisporeni

Scor final la prezidențiale. Toate procesele-verbale au fost prelucrate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment