Deși e înregistrat ca partid, formațiunea „Șor” e o sectă, cu o clientelă specifică. Iar obligația statului este să demonstreze – nu doar să facă declarații – că instrumentul reducerilor comerciale nu se aplică pe terenul politic, iar magazinele respective sunt o formă de corupere a păturilor de o vulnerabilitate sporită. Declarații în acest sens a făcut Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, în cadrul dezbaterii publice „Neconstituționalitatea partidelor într-un stat de drept: legalitate, beneficii, riscuri”, care a avut loc laAgenția de presă IPN.
Referindu-se, la îndemnul moderatorului, să prognozeze reacția societății la eventuala decizie a Curții Constituționale de eliminare a Partidului Șor de pe arena politică, expertul a remarcat că partidele politice de la noi sunt instituțiile cu cea mai mică încredere, de 7 – 10 la sută.
„Tot aici se cade de spus că noi avem în Republica Moldova o democrație imitativă. Din alt unghi de vedere, o cultură politică precară, dar… în virtutea circumstanțelor ne-am învrednicit, iată, de statutul de țară candidată la UE și ar fi o mare prostie, mă scuzați, dacă am rata această posibilitate. Noi împrumutăm norme, concepte și le adaptăm la condițiile noastre. Adesea iese hidos – domnul Cașu (Ilian Cașu, alt participant la dezbatere – n.r.) a dat exemple – dar nu există altă cale”.
Revenind la efectele pe care le poate genera scoaterea Partidului Șor în afara legii, Igor Boțan consideră că sistemul de partide din Republica Moldova va obține un beneficiu pe termen lung. „Curtea Constituțională ar stabili niște „pietre unghiulare” pentru comportamentul partidelor politice, luând în calcul și cadrul legal local, și jurisprudența CEDO. Pentru partidele care nu au „tumbocika” (”locul de păstrare” a finanțărilor ilegale – n.r.) scoaterea în afara legii a Partidului Șor ar fi de mare-mare utilitate. Și pentru societate, pe viitor. Dar teamă-mi-i că posibilitățile din „tumbocika” Partidului Șor de a angaja cei mai buni avocați, jurnaliști vor conduce la aceea că Partidul Șor își va schimba „găoacea”. Ei vor pierde din imagine, dar vor recupera. Îi vom regăsi fie pe platforma comuniștilor, PACE sau ce mai este acolo”, a opinat expertul.
Mai este și momentul delicat al recomandărilor Comisiei de la Veneția: „Jurisprudența CEDO este foarte pretențioasă și atentă la scoaterea partidelor în afara legii”. Cât privește poziția autorităților cu care se vine la CC, aceasta, în viziunea expertului, „pare a fi bine elaborată”.
„Dar să vedem ce va spune Curtea Constituțională. Lucrurile par a fi foarte spinoase. Dar. E bine că s-a ajuns până aici. Dacă țara e săracă, iar guvernul indexează anual pensiile, salariile și ideea magazinelor sociale e utilă, puneți-le într-un cadru legal, faceți așa, cum demult s-a făcut în Marea Britanie. Acolo partidele nu au dreptul să se ocupe de binefacere. Partidul este generator de idei, de politici și mesaje pentru a-i convinge pe cetățeni. Iar binefacerile și chestiunile comerciale conduc, așa sau altfel, la coruperea cetățenilor. Statul trebuie să pună creierul în mișcare și să umple golurile legislative, dacă acestea există… Nu partidul face drumuri, lumină, ci regiile specializate din stat. Trebuie să se pună odată și odată capăt acestei bătăi de joc cu „partide” de dughene ieftine”, a conchis expertul.
Dezbaterea publică la tema „Neconstituționalitatea partidelor într-un stat de drept: legalitate, beneficii, riscuri”, organizată de IPN, a fost ediția a 267-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.